Ora Brăilei | Apa si painea cele de toate zilele

Din 8 milioane de ha teren arabil doar 100.000 ha mai sunt irigate. Asta dupa ce sistemul de irigatii a fost lasat la mana fiecarui cetatean care l-a distrus prin cateva metode si din cateva interese de grup ori individuale. In ultima faza au fost furate ultimile tevi, motoare de tragere si impingee a apei, dale ce pardoseau canalele. Asa s-a intamplat si in Teleorman, in Turnu Magurele, la CAP-ul din cartierul Odaia. Eram copil apoi adolescent cand faceam sant cu sapa pentru ca surplusul de apa, care baltea in capatul curtii, sa ude si cei sase ari de vie din curte. Imediat ce a fost pusa in aplicare Legea 18/1990 au inceput ca pamanturile sa se faramiteze, CAP-ul sa dispara caramida cu caramida, utilajele, animalele si imensele terenuri cultivate cu grane, porumb si legume, chiar si marile livezi de piersici uriase, de nuci pline de miez, de cirese dulci-amarui, meri si peri s-au evaporat. Fiecare si-a insusit pe apucate, apoi fiecare si-a plantat ce a dorit. Procesele au inceput sa curga garla, bunica mea a umblat prin Instante vreo 5 ani pentru a-si recapata bucate de pamant.

Imi amintesc ca ultima mare minune agricola a sudului patriei s-a produs in anul 1991: nici acum nu-mi vine a crede ca stiuletele porumbului era imens si bogat in boabe, cei sase ari de vie din curte au dat 160 de vedre ( 10 litri/vadra ) de must, fructele si legumele au fost frumoase si din belsug! De-atunci incoace s-a tot ales praful. Spun ceea ce stiu deoarece bateam zilnic imensitatea campurilor cu caprele, mai tarziu cu vaca si viteaua ori cu caruta cu magarul Viorel, la pascut sau dupa nutret pentru iarna, pana la poalele terasamentului dealului Banciu sau pana intre si dincolo de Olturi, pana la Dunare. Cand urcam pe dealul Banciu, spre iesirea din Turnu Magurele spre Alexandria, zona in care se gaseau Canalele de irigatii de la 1 la 4, ori pe intinsa vale cu aproximativ 4 km pana la Olturi si de-acolo inca 5 km pana in buza Dunarii in care se varsa si astazi acelasi Olt. Acelasi Olt dar secat aproape tot timpul anului. Acel deal Banciu parjolit mai toata vara de mana nesabuita a omului sau a arsitei nemiloase. Tot incepand cu acel an ’90, an aflat sub zodia salbaticiei oamenilor, s-au ras si padurile, lizierele atat cat mai ramasese din celebra Padure Nebuna a Deliormanului. Mi-o mai amintesc si pe ea, de cand imi petreceam cu bunica saptamani la rand la cantonul CFR unde locuia unchiul meu, lucrator la caile ferate, crescator de oi, vaci si porci, si vanator iscusit; imi amintesc desisul si luminisurile acesteia, vulpile si alte oratanii salbatice care bantuiau locurile. Astazi nu mai e nici padure si nici canton ori casa in care invatam carte pe fiul unchiului, privelistea ce se intinde acum in fata ochilor e dezolanta. Pe vremurile alea treceau zilnic trenuri dupa trenuri: personale, accelerate ce carau mii de calatori ori navetisti si marfare ce duceau marfuri necesare CIC-ului si se intorceau cu ingrasaminte chimice folositoare agriculturii noastre si a altora.

De vreo 25 de ani nu mai sunt nici gari, nici cantoane si nici trenuri. De multi ani nu mai exista nici Combinatul de Ingrasaminte Chimice – unde am facut practica, cu masca de gaze pe figura, in prima treapta de liceu si in Scoala Profesionala, la Azot-Fosfor-Potasiu ( NPK ) si nici decantoarele pentru apa adusa din Dunare in blocurile si marile si diversele inteprinderi din Turnu Magurele. Si tot despre agricultura vorbesc cand spun ca nici una dintre cele mai mari si puternice fabrici de conserve din Romania ( IPILF ) nu mai exista de multi ani. Acolo mergeam des pentru ca tatal meu a lucrat 43 de ani in slujba statului si de acolo ne-a adus painea cea de toate zilele si pe deasupra bananele si portocalele ori sucul de rosii si alte bunatati pe care foarte putini romani de rand le aveau pe masa dincolo de zilele sarbatorilor de iarna. Si-mi mai permit sa vorbesc despre imensele campuri manoase ale teleormanului de altadata pentru ca prin acele coclauri pierdeam saptamani la rand, in timpul anului scolar, la cules de ramasite de rosii, de mazare si de porumb. Cateva veri, dupa ’89, mergeam- nu din vreo obligatie, la Ferme la prasila porumbului sau la o munca mai usoara unde ma ocupam de cercetare– alaturi de un tataie ( pe atunci de vreo 70 de ani ) care ma vazuse mai dezghetat la minte si ma luase pa langa el sa cantaresc seminte, sa masor dimensiunile florilor si sa notez toate acele date intr-un registru. Asa castigam banii necesari pentru celebrul Balci din luna august. Da, in acel loc se experimentau soiuri noi de porumb, ardei gras, capia si alte legume. Mergeam dis-de-dimineata la camp cu un camion cu prelata si tot cu el ne intorceam dupa ora 19. Dar nu numai de-asta imi amintesc acele locuri si vremuri, ci si pentru ca mergeam dupa resturi de mazare si de soia de la batoza ce se gasea la vreo 3 tarlale de casa. De multe ori ne trimiteau parintii sau bunica sa aducem lintita pentru rate dintr-o balta ce izvora dintr-o conducta sparta sub pamant. Pana acolo, si chiar mai departe pana la puiernita de la calea ferata, pasteam caprele prin vii parloage. Asa erau si inainte de Revolutie, dar nu chiar ca dupa… De multe ori bateam pe jos acele locuri pentru a aduna cativa saci de paie- cate unu-doi pe zi, pentru a asigura iarna un culcus cald in cocina porcului. Curgea apa din belsug pe intreg campul. De cele mai multe ori risipa era la ea acasa.

De vreo 25 de ani nu mai curge nimic. Poate numai rugaciunile oamenilor catre Dumnezeu pentru a da ploaie. La un moment dat aparusera Paparudele prin cartier, dansand, strigand incantatii catre Cer iar oamenii le stropea cu apa si le da cate un ban. Nici acestea nu erau de ajuns, nu puteau inlocui sistemul de irigatii. Caci nici ploile nici ninsorile de altadata nu mai erau. Motoarele care trageau apa din Dunare, motoarele care impingeau apa din canalele de irigatii, tevile de irigatii, dalele canalelor, toate au fost folosite… S-au privatizat! Motoarele pentru diverse masinarii, polizoare, mici mori de macinat porumb si grau pentru casa fiecaruia sau uruiala pentru vitele gospodariilor. Tevile au fost puse ca stalpi de anexe gospodaresti, cosuri de fum, spalieri pentru vii ori au fost taiate, desfasurate si indreptate, sudate ori nituite intre ele si transformate in garduri, acoperisuri pentru cocini, custi pentru catei sau cotete pentru gaini. Jaful de-abia incepuse caci se fura (ca la CAP, din avutul tuturor si al nimanui ). Uriasele dale din beton armat masiv au fost intinse prin curti in chip de trotuare si poteci sau chiar construite ca ziduri pentru adapostirea necuvantatoarelor de prin curtile oamenilor. Hidrantii au devenit stapisori decorativi pe marginea aleilor de dale dupa ce au fost vopsiti in culori stridente. Aspersoarele au continuat sa ude, sa ude gradinile ce mai tarziu au inceput sa se ascunda dupa garduri ridicate dupa modelul celor ce ingradesc dintotdeauna penitenciarele. Oamenii au inceput sa-si construiasca propriile inchisori, nu le ajunsesera inchisoare numita Romania! Intaietate la toate astea au avut cei ce condusesera CAP-ul si acum impartisera ( pardon, retrocedasera ) pamanturile, cei care avusesera functii ori relatii in CAP, bogatii cartierului si la final au profitat si cei mai de jos de firimituri. Odata cu irigatiile au disparut si utilajele agricole- tractoare, combine si atelaje; au disparut uriasele jgheaburi in care se asezau mii de baloti de paie de grau si orz; au disparut tarcurile in care erau tinute sutele de vaci de rasa, tauri si boii ce trageau inca la care; s-au evaporat in cativa ani si vastele cocini in care cresteau sute de porci de rasa, dar si puiernita- de langa fantana Dronii, care numara mii de capete de pasari de carne si oua. Si uite asa- fara APA cea de toate zilele, am ajuns dupa 30 de ani sa nu mai avem nici macar codrul painii cea de toate zilele.

De trei decenii importam din ce in ce mai mult si mai scump tot ceea ce s-a distrus cu buna stiinta. Fac un exercitiu de imaginatie si incerc comparatia cu trecerea hoardelor turcesti sau de alta natie peste meleagurile copilariei mele si… Si cam atat. Oare cat inseamna in cifre absolute sau in procente 100.000 de hectare irigate din 8.000.000 tot irigate dar pana acum vreo 25 de ani?! Ce am cautat am gasit! Seceta ca-n 1947, pandemie ca-n 1918-’20, cutremur ca-n 4 martie 1977 si-o dictatura… Dar sa nu ne speriem din pricinile respective, din contra sa mergem inainte spre un alt 1 Mai (ne) Muncitoresc, brat la brat cu COVID-ul boieresc!

Specialistii: ,,Anul acesta va fi o seceta comparabila cu cea din anul 1947!”

https://orabrailei.wordpress.com/