Constantin Voda Brâncoveanu si Buzaul

In perioada 18-19 iulie 2014, la Oradea, a avut loc Congresul International de Dacologie, editia a XV-a. Tema congresului a fost ”Dacologia la George Cosbuc”. Lucrarile congresului s-au desfasurat pe patru sectiuni: Dacologia la George Cosbuc; Dacii in constiinta lumii; Anul Brâncoveanu;  Oradea - Fila de istorie.

Doamna profesoara Adriana Grigorescu a prezentat doua lucrari la sectiunea Anul Brâncoveanu. Redam, în continuare,  ”Constantin Voda Brâncoveanu si Buzaul”, lucrare sustinuta de doamna profesoara Adriana Grigorescu la congres:

1. Argument:
”Constantin Brâncoveanu n-a murit si nici nu va muri niciodata”. (Arh. Casian al Dunarii de Jos)
Istoria noastra înseamna un lung sir de martiri, ce formuleaza corpul moral indestructibil al neamului, afirma, cu mult adevar, poetul nostru national Mihai Eminescu.

Martirii sunt precum copacii, au radacinile adânc înfipte în poporul tarii. Suntem un popor cu martiri în toata istoria noastra: voievozi, boieri, tarani, scriitori si artisti, preoti, mireni. Noi, poporul  român, nu am facut cuceriri în istorie, ne-am aparat glia si libertatea si ne-am jertfit.

În limba latina martirium este omul care moare pentru a-si apara credinta. Începând cu Burebista (asasinat în anul 44 î.Hr.), Decebal (106 d.Hr.) si continuând cu Vlad Tepes (1476), Mihai Viteazul (1601), Constantin Brâncoveanu si familia sa (1714), Horia, closca si Crisan (1784), Tudor Vladimirescu (1821), Nicolae Iorga (1940) si multi altii stiuti si nestiuti. Evlavia poporului nostru îi canonizeaza pe acesti martiri spunea Mitropolitul Bartolomeu Anania.

Constantin Voda Brâncoveanu si copii lui au murit pentru ca nu au vrut sa-si lepede credinta. Constantin Voda Brâncoveanu a iubit drumurile Buzaului, a apreciat oamenii din aceste locuri, boieri si capitani, oameni simpli, arhierei si preoti, a contribuit la dezvoltarea economica si culturala a acestei zone de margine a tarii Românesti.

În planul temei ne-am oprit în primul rând asupra Episcopiei Buzaului si a Bisericii Banului, apoi am pornit pe drumurile Buzaului si ale Râmnicului Sarat. Cronicarul Dionisie Fotino în Istoria Daciei afirma cu argumente: Orasul de rezistenta al ispravnicilor se numeste Buzau.

Aici este un scaun de Episcopie si doua Manastiri, Banul si Episcopia, sase biserici... În acest oras în tot anul la 24 iunie se face un târg mare care se numeste Dragaica. În acest judet sunt patru capitanii, a scaunului, a Palancii, a Rusetului si a Târgului. Afara de bisericile din oras, în acest judet mai sunt 73. (p. 549)

Ca urmare, va invit sa calatorim cu gândul si cititul prin istoria si legendele buzoiene.

2. Episcopia Buzaului:
A fost întemeiata în anul 1500 de catre domnul Radu cel Mare (1495-1508), iar primul episcop a fost Paisie. Biserica Episcopiei a fost ctitorita în 1504 si reconstruita în 1649 de catre domnul Matei Basarab. În timpul lui Mihai Viteazul, care daruieste Episcopiei mai multe sate si mori pe Valea Buzaului, a fost Episcopul Luca, apreciat de catre domn si trimis în solia de la Alba Iulia (1595) si de la Moscova, la tarul Feodor (1597).

Constantin Brâncoveanu a înfiintat în 1961, la Episcopia Buzaului, o tipografie, care era atunci pastorita de Episcopul Mitrofan (1691-1702). S-au tiparit aici 20 de carti în limba româna. Putem aminti:
- 1691 – Provoslanica Marturisire de Petru Movila, traducerea facuta de Radu Greceanu
- 1697 – Evanghelia daruita de domnul Constantin Brâncoveanu la Hateg, Sâmbata si Roma
- 1698 – Mineiul (cele 12 Mineie)
- 1700 – Octoihul, în Precuvântare Episcopul Mitrofan arata ca Constantin Voda Brâncoveanu a fost precedat în opera sa de stramosul patern, Matei Basarab si de ruda sa materna, Serban Cantacuzino.
 
A urmat Episcopul Damaschin Dascalul (1702-1708), care îndemnat de Mitropolitul Teodosie si patronat de Constantin Voda Brâncoveanu a tradus din slavona comentariile Apocalipsei facuta de Episcopul Andrei al Cezareei.

Constantin Voda Brâncoveanu a cladit Palatul Episcopal, în stilul specific brâncovenesc, cu o frumoasa loggie si o scara monumentala. Chipurile Basarabilor sunt pictate în fresca pe arcada de la intrarea în incinta Centrului Episcopal.

În volumul Episcopia Buzaului, o vatra de spiritualitate si simtire româneasca parintele Gabriel Cocora arata ca ctitorul primei biserici este familia Basarabilor întemeietori. Specialistii au remarcat elemente comune între Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Buzau si biserica mare a Manastirii Dealu, ctitorita de domnitorul Radu cel Mare în anii 1499-1501.

Profesorul Vasile Dragut considera ca între cele doua ctitorii ale lui Radu cel Mare exista o perfecta asemanare de plan si de elevatie zidite probabil de aceeasi mesteri. Parintele Cocora a cercetat  Pomelnicul Catedralei din Buzau, care începe cu numele lui Radu cel Mare. Din Pisania bisericii aflam ca Matei Basarab a refacut-o pe cea veche: ”Io. Matei Basarab Voevod, împreuna cu doamna mea, Eleni, cercetat-am pre unde am aflat case dumnezeiesti, facute de alti domni batrâni, stramosii domniei mele si le-am întarit si le-am înoit...” Prin titulatura stramosii domniei mele, Matei Basarab se refera la familia vechilor Basarabi, al caror domn urmas a fost si Constantin Bassaraba Voievod Brâncoveanu. În tabloul votiv din Catedrala, alaturi de Matei Basarab si familia sa este pictat si domnitorul Vlad II Vintila (1532-1535).

Savantul Nicolae Iorga interpreteaza aceasta pictura ca o pecetluire a unei aliante între Basarabi si boierii de pe Valea Buzaului, cu traditii din timpul lui Basarab I, Nicolae Alexandru si Radu cel Mare si care echilibrau influenta boierilor Craiovesti asupra dmniei.

În istoria Tarii Românesti au fost doi domni buzoieni: Vlad Calugarul (Dragomir), care a domnit putin timp dupa Neagoe Basarab (1512-1521), decapitat de turci si Vlad II Vintila (1532-1535), care l-a alungat de la domnie pe fiul lui Neagoe Basarab, Teodosie, si care avea mosii întinse în zona Buzaului.

În prezent, în Complexul Episcopal, exista Muzeul Bisericesc cu o bogata colectie, înfiintat în anul 2007 cu prilejul arhipastoririi la Buzau a Episcopului Epifanie Norocel, timp de 25 de ani. Muzeul are obiecte de mare valoare si arta bisericeasca: cruci, candelabre, tablouri, basoreliefuri, pietre funerare, icoane, sfesnice, usi împaratesti, cadelnite, chivoturi si un iconostas din Valea Salciei. De mare valoare sunt tablourile pictorilor Nicolae Teodorescu si ale nepotului sau, Gheorghe Tattarescu.

Pentru buzoieni, locul central, vatra orasului este biserica Adormirea Maicii Domnului de la Episcopie.

Pâna în 1540, Braila a apartinut de Episcopia Buzaului (1503) împreuna cu judetele Buzau, Râmnicu Sarat si Sacuieni.  Odata cu stapânirea otomana s-a format o unitate bisericeasca aparte, sub numele de Mitropolia Proilaviei, numele grecesc al Brailei, cu resedinta în acest oras. În 1595 Mihai Viteazul a înfiintat Bania de Buzau si Braila condusa de Banul Mihalcea si care cuprindea: Braila, Dobrogea, cetatile de la Dunare si sudul Basarabiei.

Ierarhii si domnitorii Tarii Românesti si Moldovei au ajutat întotdeauna Mitropolia Proilaviei, existând multe dovezi care atesta aceasta grija a lor. Stralucitul voievod, Sântul Constantin Brâncoveanu a reconstituit Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ismail, dupa ce aceasta biserica a ars. (Analele Brailei, 1993, p. 35) (în 1698).

Mostenirea Basarabilor nu este uitata, putem constata continuitatea, dragostea de neam si credinta lor nestramutata. Ultima spita voievodala a fost Constantin Basaraba Voievod Brâncoveanu (1688-1714), ramas în memoria neamului românesc drept Brâncoveanu Constantin, boier vechi si domn crestin.

Cronicarul Logofat Radu Greuceanu a scris Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod (1688-1714) oprita cu o luna înaintea mazilirii domnitorului. Povesteste în prima parte despre sarbatorirea Bobotezei de catre acesta la Episcopia din Buzau în 1696: La Ghenarie 6 dni, mergând Domnul la Buzau au facut Boboteaza acolo si cu toata rânduiala ei, facând slujba cu boierimea si toti slavia si mariea pe Dumnezeu de toate câte era si cu toata inima se ruga ca sa se milostiveasca Sfântul Dumnezeu pre ticaloasa tara si pre domnul sa-l tie si sa-l pazeasca (p. 71).

Noua nu ne ramâne decât sa-l pomenim, sa-l cinstim si mai ales, sa nu-l uitam. Asa, va avea înaintea lui toata Eternitatea!

3. Biserica Banului - Biserica copilariei mele!
A fost ctitorita la 23 ian. 1617 de catre Andronic Cantacuzino, Ban de Craiova. Era unchi dupa mama al lui Mihai Viteazul. Va fi refacuta în anul 1722 de Adriana Cantacuzino, sotia domnului Serban Cantacuzino (1678-1688).

Biserica este o bijuterie arhitectonica, cu acoperisul de olana smaltuita în tricolor si în romburi. Pictura în stil bizantin apartine pictorului Gheorghe Tattarescu din sec. XIX. La intrare este o usa sculptata în stil brâncovenesc, iar candelabrele de alama au modele florale. În partea stânga a naosului, lânga altar este asezata Icoana Maicii Domnului cu Iisus copil în brate. Icoana este ferecata în argint aurit si este facatoare de minuni.

Recent, în urma repoleirii icoanei (20 aprilie 2014), preotul paroh Radu Ilie a descoperit o inscriptie cu litere chirilice: ”Icoana facatoare de minuni din Sf. Munte Athos, Manastirea Dionisiu, sec. al XVI-lea, existenta aici înca din prima biserica construita de voievodul Radu cel Mare (1495-1508) si Mitropolitul Ungrovlahiei, Nifon (1486-1508) la anul 1503. Aceasta icoana s-au ferecat de Ilie lui Constantin Voievod Basarab (Constantin Brâncoveanu – 1688-1714), egumen fiind Plisie, la leat (anul) 7205 (1697) episcop al Buzaului fiind Mitrofan (1691-1702). Iar acum s-au poleit de dumnealui Vel Stolnic Alexandru Vacarescu si sfintitu-s-a de catre egumenul Iosif si Arhimandrit Dimitrios Hrisihos. Deci aceasta pisanie atesta existenta a trei biserici construite pe aceeasi temelie: anii – 1503-1574; 1574-1722; (1617) si 1722”. Icoana a fost aurita în 1909 de catre Preot Nicolae Tanasescu si la 20 aprilie 2014 de catre Preot Radu Ilie, când s-a refacut suportul cu baldachin.

Biserica are o curte mare, înconjurata de un gard din fier forjat pe stâlpi de piatra si de tufe cu frunze verzi si spini tot timpul anului. Numai în Saptamâna Mare a Deniilor, aceste tufe sunt invadate de flori mici si rotii printre spini, semanând cu niste picaturi de sânge. Nu stiu numele acestui arbust, dar l-am numit Floarea cununii lui Iisus. În partea stânga a bisericii se mai pastreaza vechiul zid al manastirii, unde erau chiliile.

Parintele paroh, Laudatu Vasilescu (1908-1987), a slujit la aceasta biserica si a publicat cu sprijinul Parintelui prof. Mihail Milea, volumul de versuri cu titlul ”Lumina care nu se stinge” în care este o poezie ”Lumina din staul”, dedicata Bisericii Banu:

Bisericuta Sfânta cu bun chip
Cu pridvor si sigla colorata
Sta de veghe crucea de pe turla
Printre plopii batrâni de la poarta

Porti în taina si atâta har,
Ca în noaptea asta vânata si grea
Îsi tremura lumina ca o stea
În candela sfioasa din altar.

Poetul Ion Alexandru îi adreseaza Un cuvânt de iubire crestineasca si româneasca pentru slujirea împlinita în Biserica Domnului si osteneala în cuvânt, pentru mai binele tuturor (15 iunie 1980 – Bucuresti).

Parintele s-a nascut în anul 1908 în satul Câlnau (Buzau), ca al 14-lea copil al familiei lui Ioan Toader Popa, oier (mocan) venit cu turmele din Transilvania pe Valea Buzaului si a Stancai. A urmat Seminarul la Buzau si Facultatea de Teologie la Bucuresti. S-a casatorit cu Maria si au avut ca nasi de cununie pe Nichifor si Aglae Crainic. Fiul lor Ion Emanoil a urmat Facultatea de Medicina.

Parintele era un barbat frumos, înalt, cu un suflet de aur, intelectual de înalta tinuta. A fost primul meu duhovnic la vârsta de 8 ani. Îl Iubea si îl respecta pe bunicul meu, care cânta la strana bisericii. Când eram studenta la Facultatea de Istorie mi-a dat sa citesc Biblia, apoi am stat de vorba si mi-a explicat textul ei.

Pentru bunatatea lui nu-l voi uita niciodata si îl voi pomeni în toate rugaciunile mele. Lumina credintei din mosi-stramosi nu se va stinge niciodata!

4. Pe drumurile Buzaului:
Buzaul este o straveche vatra de locuire atestata documentar din sec. IV (376) în scrisoarea patristica a lui Vasile cel Mare despre martiriul lui Sava Gotul. Acesta a fost înecat în apele râului Mousaios (Buzeos) de catre soldatii lui Athanaric pagânul pe 12 aprilie 372 pentru credinta sa. Sava Gotul facea parte dintr-o familie de capadocieni luata captiva de goti. Sf. Sava este patronul spiritual al meleagurilor buzoiene.

Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei din Capadocia (330-379) se adreseaza guvernatorului Scitiei Mici, Iunius Soranus, rugându-l sa-i trimita moastele iar acesta îi îndeplineste dorinta.

În Alexandria Egiptului este Biserica Manastirii Sf. Cuvios Sava cel Sfintit ridicata în jurul anilor 318-320 pe locul unui templu pagân si începând cu anul 536 devine Catedrala Patriarhiei Ortodoxe a Alexandriei.

În august 2013 a avut loc la Buzau al XIV-lea Congres International de Dacologie cu tema Pierit-au Dacii? lucrare a lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Cu acest prilej s-au organizat doua excursii pe plaiurile buzoiene, având drept ghid pe dl. prof. dr. Marius Constantinescu, directorul Muzeului de Istorie din Buzau.

În prima am avut urmatorul traseu: Zoresti, de unde începe Drumul Mare (de sub Deal) spre Pietroasele, Breaza, Urlati, Ceptura, Hinova deschis de Constantin cel Mare în 324. Castrul de la Pietroasa (324-328) este pereche cu cel de la Barbosi (Galati) si aveau rolul de a opri navala barbarilor.

Castrul de la Pietroasa avea un val de pamânt si de piatra înalt de 12m si adânc de 17 m, cu palisade din lemn, turnuri si fortificatii. Tezaurul de la Pietroasa (Closca cu puii de aur) este marturie a civilizatiei din aceste locuri.

În dreapta Castrului este cetatea dacica de la Cârlomanesti, unde s-au gasit statuete din lut: pesti, pasari, cai, mistreti, torsuri umane razboinici cu scut si un porumbel din epoca bronzului) si totemul dacic Lupul. Pe drum, în dreapta, este Manastirea Barbu întemeiata de Barbu Badeanu, paharnic si postelnic (1660-1670) si sotia sa Rada, fiica lui Jipa din Vernesti.

În satul Barbunesti este Biserica Doamnei Neaga, care era fiica lui Vlaicu Clucerul din Cislau si sotia lui Mihnea Turcitul (1577-1583 si 1585-1591). Si-a crescut singura cei cinci copii, a ctitorit doua manastiri: Cislau si  Cârnu (1589). A murit în septembrie 1614 si este înmormântata la Manastirea Aninoasa, ctitorita de tatal ei si unde s-a retras la batrânete.  În tabara de sculptura de la Magura exista o sculptura ce o prezinta pe Doamna Neaga, ca o femeie puternica, o luptatoare cu greutatile vietii.

Drumul a continuat spre comuna Tisau cu satul Izvoru, apoi Hales (Halis), Cetatea si Manastirea Bradu pe valea râului Niscov, construite de boierul Mihalcea Cândescu (1630-1634) cu ziduri masive si turnuri rotunde la cele patru colturi. Exista si un tunel spre Viperesti – Nehoiu. Aici si-a adapostit Constantin Voda Brâncoveanu în 1690 familia.

Originea familiei Cândescu se confunda cu a Basarabilor, din care poate fi fost o ramura, ne spune istoricul genealog Octav George Lecca. La început au avut numele dupa mosia (Patârlageanu) si apoi, Mihalcesti, iar numele de Cândescu îl gasim pe la jumatatea sec. al XVII-lea. Marele Ban Mihalcea din Patârlage, boier vestit al lui Mihai Viteazul, va fi omorât pe Câmpia Turdei, dupa asasinarea domnului. Desi avea 80 de ani l-au chinuit si l-au strangulat în închisoare.

În timpul lui Constantin Voda Brâncoveanu sunt cunoscuti doi boieri Cândesti: Constantin Cândescu, vel paharnic dupa 1695 si Mihalcea Stolnicul Cândescu, care împreuna cu sotia sa, Alexandrina Cantacuzino, au zidit Manastirea Berca (1694). Aceasta manastire are o arhitectura frumoasa, este întarita cu ziduri de cetate si avea doua subterane pentru fuga, plecând din beciurile palatului. Se mai pastreaza doar ruine din zidurile cetatii.

Ne oprim la Manastirea Ciolanu, ctitorita în 1595 de boeirul Ciolanu cu hramul Sf. Gheorghe. Referitor la nume exista explicatia ca au fost gasite multe oseminte (ciolane) ale turmelor de oi sau ale ascetilor ce au trait în aceste locuri. Iesind în Soseaua Buzau-Brasov ajungem la Fântâna lui Mihai unde domnul Mihai Viteazul a poposit cu oastea sa, în 1599, în drum spre Transilvania.

La întoarcerea spre casa trecem prin Ungureni, Ojasca, Sapoca, Berca, Satuc, crama Odova din 1409 odata cu satul Plescoi, Cândesti (cultura Ipotesti-Cândesti – sec. VI-VII), Vernesti si Câlnau.

A doua excursie a avut în traseu Pietroasele, urcând pe jos la lacul unde a fost descoperit Tezaurul. Comuna are doua sate: Pietroasele de Sus, întemeiat de mosneni si Pietroasele de Jos, al boierului Barbu Badeanu, ctitorul Manastirii Barbu.

Apoi, ne-am îndreptat cu autocarele spre comuna Naieni, a carei atestare documentara este din sec. XVI. Biserica se afla la altitudinea de 560 m si domina împrejurimile. Are ca hram Duminica Floriilor. Pictura ei este în stil bizantin si unicat este iconostasul facut din piatra de Naieni, stralucitoare ca marmura. La Naieni a avut loc ultima batalie purtata de Mihai Viteazul în anul 1601. Aici avea Constantin Voda Brâncoveanu în proprietate mai multe vii, a facut chiar aici o crama defrisând un crâng. Naieni este învecinat cu judetul Prahova, cu comunele Tohani si Urlati.

Într-un Act emis de Constantin Voda Brâncoveanu în anul 1697 sunt enumerate târgurile din Tara Româneasca: Câmpulung, Pitesti, Târgoviste, Filipesti, Ploiesti, Buzau, Urlati si Râmnicu Sarat (p. 145 – Analele Brailei, seria noua, an I, nr. 1, Braila, 1993).

Preotul Gabriel Cocora a gasit în documentele vremii despre vizita lui Constantin Voda Brâncoveanu la Buzau, în anul 1706, când a fost invitat de Capitanul Manaila, zis Maracineanul dupa satul sau, la un ospat foarte frumos la viile de la Sarata Lipianca.

Pe Parinte l-am cunoscut în adolescenta, când era paroh la Biserica Sf. Îngeri, ctitorita în 1619. Era înalt, frumos, cu voce blânda. A fost un erudit de înalta tinuta stiintifica si a scris ”Manastiri din eparhia Buzaului…”, numind zona aceasta Athosul buzoian cu 18 manastiri si schituri, vetre de cultura si traire româneasca iar Valea Niscovului este Valea Voievodala.

Fiind la granita judetului Buzau cu Prahova, am sa prezint câteva date inedite despre târgul Urlati, aflat pe Cricovul Sarat, între colinele Dealului Mare si Ceptura, aflata la 10 km. În stânga este Valea Teleajen si în dreapta, Star Chiojd si Valea Buzaului, drumuri spre Transilvania.

Urlati înseamna coborâti din munte (Al. Graur), iar azi înseamna a striga. Cricov în slava înseamna tot a striga. Nicolae Iorga  spune ca vechea numire Saac ar fi de la secuii veniti în zona.

Drumul Brailei atestat din 1368 prin privilegiu dat de Vlaicu Voda negustorilor brasoveni era între Bucov si Buzau. În harta Stolnicului Constantin Cantacuzino (Padova 1705) apar Dealul Mare si Valea Calugareasca, bogata zona viticola. La Urlati era Crama domneasca.

În anul 1680, Mihai Cantacuzino Spatarul a ctitorit Manastirea Sinaia si îl roaga pe Constantin Brâncoveanu, mare postelnic, sa faca târg în gura Urlatilor, ca si în Ploiesti si Târgsor, într-o zi din saptamâna. Constantin Brâncoveanu este de acord sa fie toamna pe vremea culesului (Analele Brailei, 1993, p. 145).

Constantin Brâncoveanu a venit aici cu oastea în 1711, stabilind tabara unde în urma cu 110 ani a fost Mihai Viteazul. A fost prudent si nu s-a amestecat direct în razboiul ruso-turc. A venit însotit de Sfatul Tarii si de Mitropolitul Antim Ivireanul. Domnul a stat la casa si via sa de pe Dealul Urlatilor, zona Valea Crângului, azi ferma nr. 5 – Via domneasca (Analele Brailei, 1993, p. 146).

Spatarul Toma Cantacuzino, var cu Constantin Brâncoveanu, fara stirea acestuia va pleca cu o parte din oaste si se va alatura tarului Petru I al Rusiei si domnului Moldovei, Dimitrie Cantemir. Aceasta va fi unul din capetele de acuzare pentru mazilirea domnului de catre sultan în 1714. Cronicarii Radu Greceanu si Radu Popescu descriu în amanunt evenimentele.

În aceasta situatie, Constantin Voda Brâncoveanu da ordin ca proviziile pregatite pentru rusi sa fie trimise marelui vizir Mehmed Baltagi si restituie banii rusilor. Pe 28 iunie 1711, Domnul, Sfatul Tarii si o parte din oaste se retrag la Târgoviste, unde primeste vestea despre înfrângerea rusilor de la Stanilesti (pe Prut).

Si multe ar mai fi de spus despre drumurile Buzaului, acest paznic al Subcurburii Carpatice, de la Stâncile Penteleului si pâna în poala larga a Câmpiei Române. (Gh. Istrate, Poarta iubirii, prefata la ”Buzau - Ghidul turistic”, scos în 2001 de Al. Desliu). Zona Buzaului ascunde multe legende dar si istorii reale.

5. Râmnicu Sarat:
Buzaul este orasul cu castani, iar Râmnicu-Sarat este orasul cu salcâmi. Cronicarul Dionisie Fotino în ”Istoria Daciei” spune: ”Acest district, dupa Geografia lui Ptolemeu se numea din vechime Ramidava.. de la râul care curge prin el si care astazi se numeste Slam Rîmnic (slam-sarat; Rîbnic-Râba-peste) pentru apele sarate ce vin din muntii de sare”. (p.545)

Judetul Slam Râmnic a existat înainte de 1300, ca si Argesul, Dâmbovita, Prahova, Ialomita, Buzau si Braila. Prima mentiune documentara scrisa este din 1594, emisa de Mihai Viteazul. Stema judetului este un scut cu fond albastru si un cal de argint galopând spre dreapta (Maria Dogaru, Heraldica României, 1994, p. 138).

Stema orasului Râmnic este un scut taiat de un brâu unduit (apa Râmnicului). Sus este o biserica de argint (Stefan cel Mare a ctitorit în 1481 Biserica Sf. Parascheva) iar jos, pe fond rosu, sunt doua sabii de argint încrucisate. Scutul este timbrat cu o coroana de argint cu cinci turnuri (idem, p. 139).

Judetul Râmnicu-Sarat avea o singura trecatoare cu vama la Focsani catre Moldova, iar dinspre Dunare erau trei prin Raiaua Brailei. Când judetul Braila a devenit raia în 1542, o parte din localitatile marginase au fost trecute la Judetul Slam Râmnic.

În lucrarea lui Valeriu Nicolescu si Constantin Marafet ”Un colt de Tara Româneasca – Judetul Slam Râmnic” (2008) sunt prezentate o serie de documente din Arhiva Manastirii Râmnic legate de perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu:

- 6 aprilie 1704: Hrisovul lui Constantin Brâncoveanu dadea voie Manastirii Râmnicul de Jos sa tina mosie;
- 18 aprilie 1702: Manastirii Maxineni (Braila) i se da voie sa ia sare de la Ocna Slanic pe drumul ce leaga târgul Râmnic de Braila;
- 30 aprilie 1704: Capitan de margine la Judetul Slam Râmnic era Radu Dudescu, care, împreuna cu 12 boieri, a stabilit hotarnicia mosiei Coltea;
- tot în aceasta perioada în târgul Râmnic s-a înfiintat un han cu acordul domnului;
- 6 iunie 1705: se pastreaza un ravas catre 12 boieri pentru a alege mosiile de judet ca proprietate a Mitropoliei (p. 58-59).

Cronicarul Radu Greceanu în ”Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod (1688-1714)” mentioneaza:  ”În al 8-lea an din domnia Mariei Sale, s-au savârsit manastirea care au facut Maria Sa în târgul Râmnicului… împreuna cu unchiul Mihaiu Cantacuzino vel Spatar, însa monastire mare cu chilii de piatra si cetate împrejur, pentru ca fiind loc ca acela este în calea ostilor si mai mult a tatarilor… ca multora scapare si aparare sa fie. (1696)”

Ansamblul, care cuprindea manastirea, Biserica Adormirea Maicii Domnului si Casa Domneasca, era înconjurat de ziduri puternice. A înzestrat manastirea cu mosii, sate, mori, pravalii, case hanuri si ocnele de la Teisani. Prin Hrisovul de la 1700 manastirea a fost închinata la Muntele Sinai.

La intrarea în biserica este un portal de piatra cu vechea stema a Tarii Românesti, pisania si ornamentele florale, mai ales floarea de dovleac cu lujere ce înconjoara oblic capitelurile. Pavimentul este din dale de bazalt, iar podeaua initiala era din caramizi rosii în sase colturi. Coloanele din nartex si naos aveau capiteluri sustinute de îngeri din piatra, cu decoratii reprezentând coarde de vita cu struguri, frunze si flori. Din iconostasul initial au ramas crucea si doi dragoni de sus. Conducatorul mesterilor sculptori a fost Lupu Saratean, mester cioplitor a fost Miro, care a lucrat si la biserica din Sinaia. Pictura apartine celebrului Pârvu Mutu.

În nartex sunt pictati Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii si sase fete (lipseste Smaranda) si doamna Maria. Alaturi este Mihail Cantacuzino cu sotia Marga si copii lor: Mihail, Safta, Pauna, Maria, Ancuta si Ilinca. În partea de sus este pictat Papa Brâncoveanu (tatal lui Constantin Brâncoveanu) si Stanca Cantacuzino (mama) precum si bunicii, Preda Brâncoveanu, mare vornic si sotia sa Pauna. În pictura mai apar fratele mai mare al lui Constantin Brâncoveanu, Barbu, care a murit de tânar si stramosul, domnul Matei Basarab.

În partea de nord sunt zugraviti domnul Serban Cantacuzino (unchi), jupânita Ilinca si Postelnicul Constantin Cantacuzino. Aceasta pictura este o adevarata genealogie a familiilor Brâncoveni, Basarabi si Cantacuzini.

Interesant este stâlpul Atlant din trapeza, cunoscut ca Samson calarind un leu, ce apare si la Biserica Stavropoleos din Bucuresti.
Din tot complexul se mai pastreaza doar turnul Clopotnita de pe latura sudica.

În anul 1900, Al. Vlahuta a vizitat orasul Râmnicu Sarat si apreciaza astfel complexul Brâncovenesc: ”Un adevarat muzeu, ce se impune privirilor chiar de la intrare: opt coloane si doi pilastri, cu capiteluri împodobite cu motive fitomorfe, la fel ca si ancadramentele ferestrelor. Pe peretele estic era un ceasornic de soare”. (Valeriu Nicolescu, Un colt de Tara Româneasca – Judetul Slam Râmnic, p. 152)

Tot, în timpul lui Constantin Voda Brâncoveanu a fost ctitorita la Râmnicu Sarat, Biserica Sf. Dumitru Bagdat (sfintirea a fost pe 10 sept 1707), ctitorita de catre Dumitrascu Capitan Bagdat, vel apa si ispravnic al judetului Slam Râmnic. În pisania bisericii, se spune: ”Am zidit-o în zilele Preabunului si Înaltatului Domn, Io, Constantin Basarab Brâncoveanu voievod, pentru a lui si a parintilor vesnica pomenire”.

Ce poate fi mai frumos si mai înaltator decât a nu-si uita parintii?.

6. Epilog:
O singura concluzie avem din toate cele prezentate: Eternitatea a pus stapânire pe aceste meleaguri de legenda si de istorie.

prof. Adriana Grigorescu