100 de ani de la moartea lui Aurel Vlaicu (prima parte)

De Redactia 01 Octombrie 2013, 00:21 Atitudini
Aurel Vlaicu s-a nascut în localitatea Bintinti, judetul Hunedoara, în ziua de 6/19 noiembrie 1882, fiind primul copil al sotilor Ana si Dumitru Vlaicu, tarani gospodari. Dupa Aurel, au urmat alti 8 copii, fete si baieti.

Ioana a fost tovarasa lui în locurile copilariei, Ion (1885-1972), care avea sa devina stâlpul casei, a ramas în gospodaria parinteasca, Valeria (1904-1978) a fost ultima fiica, despre ceilalti nu se cunosc date deoarece au murit îndata dupa venirea lor pe lume. Dintre toti, cel mai mult s-au bucurat de viata Ion si Valeria, care au trait pâna la adânci batrâneti.

Ana si Dumitru Vlaicu si-au iubit în egala masura copiii, i-au obisnuit de mici cu munca în treburile gospodaresti, si mai ales la muncile câmpului, dar preocuparea lor principala era însa învatatura.

Copilaria si-o petrece alaturi de fratii sai pe plaiurile natale, înca de mic facea lucruri, minunându-i pe toti. Localitatea Bintinti are o istorie veche, prima atestare documentara fiind în 1291. Românii, populatia autohtona si net majoritara a asezarii, au suferit în toata perioada Evului Mediu si mai târziu, datorita exploatarii familiei de grofi, Benczencz, proprietarii mosiei.

Lânga Bintinti, la numai patru ani dupa stralucita victorie a lui Stefan cel Mare la Vaslui, în ziua de 13 octombrie 1479, a avut loc cunoscuta batalie de pe Câmpul Pâinii, între turci si armatele transilvanene conduse de Stefan Bathory, încheiata cu victoria transilvanenilor, datorita interventiei armatei conduse de Paul Chinezul.

În secolul al XVIII-lea a avut loc marea rascoala populara din 1784, condusa de Horea, Closca si Crisan. În ziua de 6 noiembrie 1784 a fost devastata curtea nobiliara a grofului din localitate, 20 de tarani au murit atunci, iar alti 44 au fost arestati. Dupa o judecata sumara au fost ucisi 20 de tarani dintre cei prinsi la Bintinti.

Satul Bintinti a fost implicat, de-a lungul timpului, si în alte evenimente importante ale istoriei românilor transilvaneni, participând la Revolutia din 1848, la Primul Razboi Mondial, unde zeci de fii ai satului au fost dusi pe câmpurile de lupta din Galitia si din Tirol, iar multi dintre acestia nemaiîntorcându-se acasa. Cei care au supravietuit conflagratiei au avut bucuria sa-i revada pe cei dragi din satul natal si sa participe împreuna, la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.

Aurel Vlaicu a facut scoala primara în satul natal, de unde a trecut la Colegiul reformat al Liceului Calvin din Orastie, vechi centru de cultura si civilizatie româneasca. Orastie apare în documente în 1224, când regele Andrei al II-lea întarea privilegiile sasilor acordate de înaintasii lui. La sfârsitul secolului al XVI-lea, aici s-a tiparit (1581-1582) cartea cunoscuta sub numele de Palia de la Orastie, care si-a adus contributia la temelia limbii noastre literare.

Începând cu anul 1855, gimnaziul din Orastie a primit numele de Colegiul reformat „Kun”, care în cei peste 70 de ani, cât a functionat fara întrerupere, a jucat un rol pozitiv în promovarea stintei si culturii pe aceste meleaguri. La acest colegiu a învatat, în perioada 1894-1900, Aurel Vlaicu, unde a frecventat clasele a I-VI-a. A fost un elev bun la învatatura, s-a remarcat printr-o agerime aparte la matematici si geometrie.

Dintre colegii sai, Petru Groza, Adam Lula, Vasile Neacsa si George Popovici îsi vor aminti de anii petrecuti la Orastie, de colegul lor Aurel, caruia, în ultimii ani din colegiu, i-a încoltit în minte ideea construirii unei „masini de zburat”. Dupa terminarea colegiului de la Orastie, parintii lui Aurel au încercat sa-l convinga sa urmeze teologia, dar fiul lor a refuzat categoric.

Timp de doi ani a urmat clasele VII si VIII la Liceul de Stat din Sibiu. Aici l-a cunoscut pe „poetul patimirii noastre”, Octavian Goga, cel care avea sa-i devina, pe parcurs, cel mai statornic prieten. Coleg la Sibiu cu Adam Lula, Romulus Boca, Brânzeu, care peste timp îsi amintesc de inventiile tehnice ale lui Aurel.

La începutul secolului al XX-lea o mare parte a tineretului studios din Transilvania se îndrepta spre Budapesta si Viena, unde existau puternice comunitati românesti, grupuri de studenti români, care îsi aveau organizatiile si publicatiile lor. Astfel erau: Societatea „România juna” din Viena, ai caror membri marcanti au fost Mihai Eminescu si Ioan Slavici, revista „Familia” a lui Iosif Vulcan si revista „Luceafarul” înfiintata de Societatea „Petru Maior” din Budapesta a studentilor în frunte cu Octavian Goga, Octavian C. Taslauanu si Al. Ciura.

Despre toate acestea stia si Aurel Vlaicu înca de când se afla la Sibiu, auzise de asemenea si despre Traian Vuia (1872-1950), nascut în Banat, în localitatea Surducul Mic, care exercita, înca de pe atunci, asupra lui, o puternica atractie.

În toamna anului 1902, bintinteanul Aurel Vlaicu, în vârsta de 20 de ani, a plecat cu trenul din Orastie spre Budapesta. A trecut prin Alba Iulia. Teius, Aiud, Turda, Cluj, iar de aici cu o cursa directa pâna la Budapesta, trecând prin Huedin, Oradea si alte localitati din Ungaria. Calatorea împreuna cu alti români care aveau acceasi tinta, iar tânarul Aurel vorbea curent germana si maghiara. Sosit la Budapesta, Aurel Vlaicu a fost înconjurat cu prietenie si simpatie de compatriotii O. Goga, Constantin Nedelcu si Ioan P. Negrut.

La Budapesta, Aurel a urmat cursurile Facultatii de Mecanica a Politehnicii, dar preocuparea lui permanenta a fost de a construi o „masina zburatoare” cu care sa cucereasca vazduhul. Spirit vizionar, a citit foarte multe carti de specialitate, în speranta ca-l vor ajuta în realizarea visului sau.

În toamna anului 1903 se înscrie la Scoala Politehnica din München, pe care o termina în anul 1907. Aici a avut un prim succes, profesorul Erbert l-a invitat sa aduca în laborator „aeroplanul” conceput de el, astfel „mica gânganie de lemn, de sarma si de pânza” a reusit sa înconjoare în zbor sala laboratorului. A fost felicitat de profesor, de colegi precum si de alti conationali aflati la München: ing. Petre S. Mocanu, Virgil Simionescu, Marius Buvescu, Alex. Isaceanu.

Pentru o perioada îsi întrerupe activitatea, deoarece, în perioada 1907-1908, a trebuit sa-si satisfaca stagiul militar în armata austro-ungara, la marina. La 1 septembrie 1908, Aurel Vlaicu a fost angajat la Uzinele Oppel din Rüsselsheim, localitate lânga Frankfurt an Mein, unde a iesit repede în evidenta ca un inginer priceput, fiindu-i patentate doua inventii.

Firma germana a fost dispusa sa-l ajute în realizarea visului sau, dar a pretins ca ea sa fie proprietara inventiei, fara ca inventatorul sa aiba dreptul de a formula alte pretentii. Aurel a refuzat oferta, dorind ca inventia sa apartina tarii sale.

Atunci, în anul 1908, lui Aurel Vlaicu i s-a oferit o sansa mare de a se îmbogati, dar românul a refuzat privilegiile oferite, punând demnitatea mai presus de orice. Oare câti dintre noi mai sunt dispusi în zilele noastre sa mearga pe calea aleasa de Aurel Vlaicu?

La sfârsitul anului 1908 Aurel s-a reîntors acasa la Bintinti. Tatal sau Dumitru era întristrat ca tânarul inginer n-avea un serviciu sigur prin care sa câstige si sa mai plateasca din datoria ce o avea la Banca „Ardeleana” din Orastie. Si Aurel era suparat, dar supararea inginerului provenea din faptul ca citea ziarele si afla cum fratii Wright, Voisin, Bleriot, Santos-Dumont faceau progrese vizibile în domeniul aviatiei, pe când el batea pasul pe loc.

Asa s-a pus serios pe lucru si a reusit ca în primavara anului 1909 sa construiasca un planor si sa efectueze cu el un zbor planat, la Bintinti, aparatul ridicându-se la înaltimea 10-15 m, la care au asistat Romulus Boca, familia si prietenii sai. Cu toate greutatile materiale întâmpinate, în luna iulie 1909 Aurel a efectuat cu planorul sau, mai multe zboruri în Orastie.

În septembrie 1909 este vizitat acasa de prietenul sau O. Goga, fiind încurajat sa faca asemenea demonstratii de zbor si în alte orase din tara. Înca de atunci Goga era sigur de intrarea în istorie a Bintintiului, si în mod deosebit a inventatorului aeroplanului. Pe 25 septembrie 1909 a facut o demonstratie la Brasov la care a asistat si Lucian Blaga, despre care a aparut în „Gazeta Transilvaniei”.

În octombrie 1909, însotit de O. Goga, Aurel Vlaicu a sosit în Bucuresti. Au fost înconjurati cu prietenie si cu mult interes de catre B.St.Delavrancea, Al.Vlahuta, Ion Rusu Abrudeanu, iar mai târziu de catre Ion I.C.Brateanu, Spiru Haret, Vasile Mortun. Guvernul a consimtit sa aprobe fondurile necesare construirii aparatului de zbor care avea sa devina „Vlaicu I”, constituind o comisie formata din Alex.Cottescu, col.Dimitrie Iliescu si alti specialisti.

S-a hotarât aprobarea construirii aparatului de zbor cu motor, proiectat în cadrul Arsenalului Armatei, pe cheltuiala statului si sub conducerea directa a lui Vlaicu, care a fost angajat ca inginer la Arsenal, începând cu 6 noiembrie 1909. În aceeasi perioada aviatorul francez Bleriot efectua demonstratii de zbor în Bucuresti, pe hipodromul de la Baneasa, la care a participat si Aurel Vlaicu, având cuvinte de lauda la adresa aviatorului francez, dar în acelasi timp traia mâhnirea ca lucrul la aparatul sau progresa încet.

În ziua de 29 decembrie 1910, Aurel Vlaicu a plecat la Paris pentru achizitionarea motorului avionului sau. Aici s-a întâlnit cu Traian Vuia si au hotarât sa cumpere motorul Gnôme, de 50 C.P. În iunie a sosit motorul din Franta si imediat au început zborurile de antrenament, la Cotroceni, bucuria lui Aurel era imensa, primul zbor a fost pe 17 iunie 1910.

Va urma.

Sursa: revista Dacoromania

 

Autor Redactia 01 Octombrie 2013, 00:21 Atitudini
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii