Zile gratuite de vacanţă - nou program de turism

De Mihai Vintilă 24 Iunie 2010, 00:00 Utile
“Zile gratuite de vacanţă” reprezintă un nou program lansat de ANAT, desfăşurat în parteneriat cu hotelierii din România şi cu celelalte asociaţii din turism.

Astfel, cei care cumpără o vacanţă în România, pentru perioada 15.06- 15.07.2010 şi 15.08- 31.08.2010, pot primi pentru preţul plătit, una sau două nopţi gratuite de cazare!

Din momentul lansării, programul a înregistrat un real succes în rândul turiştilor, care se pot bucura de un cadou din partea agenţiilor de turism şi a hotelierilor, ce constă în acordarea unor zile gratuite de cazare, incluse în preţ după modelul “plăteşti 3 nopti si stai 4, sau platesti 5 nopţi şi stai 6 sau chiar 7”. Până în prezent a fost înregistrat un număr de aproximativ 17.000 de astfel de pachete vândute. Ne aşteptăm ca până la finalul programului să avem un număr de cel putin 35 000 de turişti care aleg să profite de această ofertă.

Subliniem că “Zile gratuite de vacanţă” este una dintre ofertele speciale –componentă a unui program de promovare iniţiat de ANAT, “Vacanţă în ţara mea. 2010 anul ofertelor speciale” – valabilă pentru această perioadă de sezon.

Turiştii se mai pot bucura de preţuri avantajoase prin intermediul celorlalte oferte promovate de ANAT şi partenerii săi în această perioadă: “Decada balneară” (15 ianuarie - 30 iunie), O săptămână de refacere în staţiunile balneare” (15 ianuarie- 30 iunie), “O săptămână la munte” (28 februarie- 30 iunie) si “Hai la băi”- program care include oferta valabilă în lunile iulie şi august.(AMOS News)

 

Autor Mihai Vintilă 24 Iunie 2010, 00:00 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate