Răcire accentuată a vremii

De AGERPRES 18 Septembrie 2012, 22:33 Utile

Meteorologii estimează o răcire accentuată a vremii în majoritatea zonelor ţării, în special după 20 septembrie şi până în jurul datei de 25 septembrie, când se vor semnala şi precipitaţii însemnate cantitativ.

În acest interval, mercurul din termometre va indica pe timpul zilei cel mult 18 grade Celsius în Dobrogea, în timp ce noaptea se vor înregistra minime între zero şi 3 grade Celsius, în zona montană, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie /ANM/, valabilă pentru intervalul 18 septembrie - 1 octombrie.

În zona Banatului, după primele două zile mai calde ale perioadei de prognoză, temperatura aerului va marca o scădere accentuată. Astfel, temperaturile maxime vor scădea, în medie, de la valori de 27-28 grade Celsius până la 14 grade Celsius, iar media temperaturilor minime va scădea de la aproximativ 13-15 grade Celsius până la 7-8 grade Celsius. După data de 21 septembrie, maximele termice vor creşte treptat, atingând aproximativ 28-29 grade Celsius în intervalul 24-28 septembrie, apoi vor scădea uşor. Potrivit specialiştilor, va ploua începând din seara de 19 septembrie, până spre sfârşitul zilei următoare, iar cantităţile de apă vor putea depăşi, pe arii restrânse, 10 l/mp. De asemenea, ploi de scurtă durată sunt posibile în jurul datei de 27 septembrie.

În Crişana, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată în primele zile ale intervalului, dar se va răci accentuat pe 20 septembrie, când media maximelor termice va scădea spre 12-14 grade Celsius. Ulterior, va avea loc o încălzire uşoara şi treptată, astfel încât în intervalul 25-29 septembrie temperaturile maxime vor fi de 27 de grade Celsius, iar cele minime de aproximativ 14 grade Celsius. Începând din seara de 19 septembrie până în după-amiaza următoare va ploua, fiind de aşteptat o medie a cantităţilor de apă în jurul a 10 l/mp.

Conform prognozei ANM, în Transilvania vremea se va răci simţitor în 20-21 septembrie, scăderea cea mai accentuată a temperaturilor fiind la valorile maxime, care vor ajunge la o medie de sub 16 grade Celsius, după care se va încălzi, temperaturile cele mai ridicate urmând să se înregistreze între 25 şi 29 septembrie. În zilele de 20 şi 21 septembrie va ploua, iar cantităţile de apă vor putea depăşi, pe arii restrânse, 15-20 l/mp, cu probabilitate mai mare de apariţie şi în jurul datei de 27 septembrie.

Pentru regiunea Maramureşului, regimul termic diurn va marca o scădere accentuată pe 20 septembrie, când media temperaturilor maxime va scădea de la 26 grade Celsius la aproximativ 14 grade Celsius. Ulterior, vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta, între 26 şi 28 septembrie şi se vor atinge, din nou, valori medii de 25-26 grade Celsius. Totodată, va ploua începând din seara de 19 septembrie, până spre sfârşitul zilei următoare, iar cantităţile de apă ar putea depăşi 10 l /mp. În restul intervalului vor fi ploi slabe pe arii restrânse.

În zona Moldovei se anunţă vreme caldă în primele două zile ale intervalului analizat, după care valorile termice vor scădea până la maxime, în medie, de 16 grade Celsius, în timp ce minimele se vor apropia de 7 grade Celsius. În următoarele zile, un nou proces de încălzire va determina creşterea temperaturilor, până la medii de aproximativ 26 grade Celsius ale maximelor diurne şi circa 13 grade Celsius ale minimelor nocturne. După data de 29 septembrie, regimul termic va marca o scădere de la o zi la alta. Va ploua din după-amiaza zilei de 20 septembrie până în seara următoare, cantităţile de apă urmând să se situeze, în general, sub 10 l/mp.

Prognoza ANM arată că, în zona Dobrogei, valorile termice maxime se vor menţine constant în jurul a 25 grade Celsius în primele zile ale perioadei de prognoză, dar în data de 21 septembrie vor marca o scădere spre 18 grade Celsius. După această perioadă, vremea se va încălzi din nou spre temperaturi maxime situate, în medie, în jurul valorii de 25 grade Celsius şi minime de 15 grade Celsius. În 20 şi 21 septembrie va ploua în general slab cantitativ, iar în rest probabilitatea de apariţie a ploilor va fi redusă.

Pentru zona Munteniei, se anunţă vreme caldă în primele zile, cu maxime de 25-27 grade Celsius, dar se va răci pe 21 septembrie. Până spre 28 septembrie, temperatura aerului va urca treptat spre valori de 28 grade Celsius, caracterizând o vreme caldă pentru această perioadă. Ulterior, temperaturile vor scădea uşor de la o zi la alta până spre sfârşitul intervalului de prognoză. În data de 20 septembrie până spre jumătatea zilei următoare, se vor semnala ploi în general slabe cantitativ.

În Oltenia, după primele două zile mai calde ale intervalului de prognoză, va urma o răcire, iar temperaturile maxime vor scădea, în medie, cu aproximativ 6 grade Celsius. După 22 septembrie, vremea se va încălzi din nou, cu medii termice de 28 grade Celsius ziua şi 14 grade Celsius noaptea. O uşoară tendinţă de răcire se va înregistra spre finalul intervalului de prognoză. Meteorologii estimează că în data de 20 septembrie va ploua însă în general slab cantitativ.

La munte, zilele cele mai răcoroase vor fi între 20 şi 23 septembrie, când valorile termice minime se vor situa, în medie, între 0 şi 3 grade Celsius. În restul perioadei, vremea va fi în limitele termice normale perioadei din calendar, cu maxime în jurul valorii de 16 grade Celsius şi minime de aproximativ 9 grade Celsius. Va ploua în 20 şi 21 septembrie, pe arii restrânse fiind posibile cantităţi de peste 15 l/mp, iar în restul intervalului se vor semnala ploi slabe, de scurtă durată, cu probabilitate mai mare de apariţie în jurul datei de 27 septembrie.

Prognoza ANM valabilă pentru intervalul 18 septembrie -1 octombrie a.c. are la bază datele provenite de la Centrul european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.

 

Autor AGERPRES 18 Septembrie 2012, 22:33 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate