Măsuri pentru fluidizarea traficului de automarfare în punctele de trecere a frontierei din vestul ţării

De Redactia 22 Mai 2018, 21:29 Utile

trafic frontieraCa urmare a faptului că, pe teritoriul Ungariei, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat în perioada 19.05.2018 ora 23.00 (ora României) - 21.05.2018 ora 23.00 (ora României), în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de ieşire din ţară, la graniţa cu Ungaria.

Menţionăm că la frontiera cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de linii care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară. În baza protocoalelor bilaterale, P.F.R. poate deschide doar liniile de control care sunt asigurate cu personal şi de către autoritățile ungare.

De la ridicarea restricţiior (începând din data de 21.05.2018, ora 23.00, ora României), prin punctele de trecere de la frontiera de vest a României aflate pe raza judeţelor Arad, Bihor şi Satu Mare, s-au efectuat formalităţile de frontieră pentru un număr de peste 2.700 de automarfare, din care aproximativ 2.100 numai pe sensul de ieşire din ţară.

Menţionăm că timpul alocat pentru efectuarea controlului unui automarfar, de polițiștii de frontieră români, se păstrează în media de 2-5 minute/camion.

A fost mărit numărul arterelor de control la automarfare, pe sensul de ieşire, astfel în P.T.F. Nădlac II sunt deschise cinci fluxuri de control, la P.T.F. Borş trei, la P.T.F. Vărşand două fluxuri, iar la P.T.F. Nădlac un flux.

Totodată, au fost dispuse măsuri pentru gestionarea eficientă a situaţiei operative, respectiv prevenirea şi combaterea actelor ilegale transfrontaliere.

Menţionam faptul că traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.

Recomandări:

Poliţia de Frontieră recomandă în continuare participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă deschise tranzitului de mărfuri, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, într-un timp foarte scurt.

În acest sens, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanților la trafic consultarea aplicaţiei on-line si pentru autovehiculele de mare tonaj care este disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.  

 

Autor Redactia 22 Mai 2018, 21:29 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii