Circulaţia trenurilor şi programul agenţiilor în perioada Sărbătorilor de Iarnă

De Redactia 22 Decembrie 2015, 12:19 Utile

compartiment trenCFR Călători informează că pentru adaptarea capacităţii de transport la solicitările publicului cu prilejul Sărbătorilor de Iarnă, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre Sighetu Marmației, Satu Mare, Vatra Dornei, Suceava, Timișoara Nord, Brașov, Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Baia Mare, Arad, vor fi suplimentate în această perioadă cu vagoane clasă, vagoane de dormit şi cuşete.
 
De asemenea, şi trenurile care fac legătura între Timișoara și Iași, staţiunile de pe Valea Prahovei şi principalele oraşe ale ţării vor fi suplimentate cu vagoane. În unele zile din perioada 21 decembrie 2015 – 1 ianuarie 2016, când se estimează o creştere a traficului de pasageri, o serie de trenuri Regio vor circula suplimentar pe mai multe rute din ţară.
 
Având în vedere cererea mare de bilete din perioada sărbătorilor, recomandăm pasagerilor să achiziționeze din timp biletele, în special pentru trenurile de lung parcurs care au în compunere vagoane de dormit și cușetă. Acestea pot fi cumpărate online ușor și rapid, de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, cu o reducere suplimentară de 5 %. La verificarea lor în tren este necesară doar prezentarea id-ului de bilet primit pe e-mail.
 
CFR Călători mulţumeşte tuturor celor care îşi cumpără de fiecare dată bilet:

Programul agenţiilor CFR Călători:

- în zilele de 25, 26 decembrie, 1 şi 2 ianuarie, toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise;

Și agenţiile Carrefour şi Titan din Bucureşti vor fi deschise conform programului celor două centre comerciale Carrefour Colentina şi Galeriile Comerciale Titan, astfel:

-  Agenţia Titan: 24 decembrie între 09:00 -18:00, 25 decembrie închis, 26 decembrie între 14:00-21:00, 31 decembrie între 09:00-18:00, 1 ianuarie închis, 2 ianuarie între 14:00-21:00.
-  Agenţia Carrefour: 24 decembrie între 08:00 -19:00, 25 decembrie închis, 31 decembrie între 08:00-18:00, 1 ianuarie închis.
 
Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. În punctele de oprire unde CFR Călători nu are case de bilete, călătorii au obligaţia de a-şi procura biletele de la personalul de tren, care va aplica tariful de la casa de bilete.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (trafic intern) sau să se adreseze personalului nostru din stații.

CFR Călători

 

Autor Redactia 22 Decembrie 2015, 12:19 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii