CFR Călători: Reduceri de 15% la oferta Interrail Global Pass

De Redactia 04 Februarie 2016, 21:47 Utile

Pentru călătoria cu trenul în întreaga Europă, CFR Călători recomandă oferta Interrail Global Pass care, în această primăvară, vine cu o nouă reducere de 15%. Oferta promoţională cu reducere este pusă în vânzare până la data de 31 martie 2016, iar prima zi de valabilitate poate începe din data achiziţiei până la data de 16 mai 2016.
 
Legitimaţia Interrail Global Pass oferă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 30 de ţări europene, din Scandinavia până în Turcia şi, în plus, traversarea maritimă cu vaporul între Italia şi Grecia. Perioada de valabilitate a legitimaţiilor este de la cinci zile până la o lună, pasagerii având libertatea de a alege ruta în timpul călătoriei. Începând din acest an, oferta Interrail Global Pass este valabilă şi pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors.
 
Interrail Global Pass se adresează tuturor categoriilor de călători: tineri, adulţi, copii, seniori şi reprezintă o variantă avantajoasă şi relaxantă de a explora continentul european, la preţuri atractive. Copiii de până la 12 ani beneficiază de gratuitate, iar tinerii (vârsta până în 26 de ani), adulţii şi seniorii (vârsta peste 60 de ani) dispun de asemenea, de tarife reduse.
 
Perioada de călătorie                                                Clasa a II-a / Euro  
                                                                 Copii*    Tineri       Adulţi         Seniori
                                                                 <12 ani  <26 ani    >60   ani

5 zile din 15 zile (Flexi)                                0            170           224            202
7 zile din 1 lună (Flexi)                                 0            209           268            241
10 zile din 1 lună (Flexi)                               0            248           318            287
15 zile din 1 lună (Flexi)                               0            307           394            354
15 zile continuu                                           0            287           352             317
22 zile continuu                                           0            318           411             371
1 lună continuu                                            0            407           532             479

* Un adult poate lua gratuit în călătorie maxim doi copii. Dacă va însoţi mai mult de doi copii, va fi emisă câte o legitimaţie de tânăr < 26 de ani pentru fiecare dintre ceilalţi copii.
 
Informaţii suplimentare sunt disponibile pe: www.cfrcalatori.ro/268 şi www.Interrail.eu.
Oferta Interrail Pass Global este vândută în staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional. Pentru informații despre circulația trenurilor internaţionale, călătorii pot solicita informaţii la telefon 021.314.5528 (trafic internațional Gara de Nord București).
 
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

Autor Redactia 04 Februarie 2016, 21:47 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii