Investiții la CFR Calatori în anul 2016

De Redactia 08 Ianuarie 2016, 15:08 Utile

CFR Călători va investi în anul 2016, din surse proprii, în modernizarea unui număr de 30 de vagoane. Primul vagon a fost furnizat la finalul lui 2015 și va intra în circulație în perioada următoare. Vagoanele pot circula cu viteza maximă de 160 km/h, îndeplinesc cerințele de operabilitate și dispun de sisteme de climatizare, de informare, oferind călătorilor condiții sporite de confort.
 
Tot în 2016, este prevazută de la Bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor, suma de 100 de milioane de lei pentru achiziția de rame electrice. Acestea vor fi destinate transportului feroviar de pasageri pe distanţe medii, în special pe sectoarele reabilitate București – Constanța, București – Brașov, dar și pe București – Craiova.  
 
„E important să cumpărăm pentru CFR Călători și pentru România, materialul rulant de care avem nevoie, care să corespundă și să facă față condițiilor din țara noastră. Incepând din acest an sunt șanse reale de a începe reînnoirea parcului activ al CFR Călatori. Sunt investiții absolut necesare pentru îmbunătățirea serviciilor companiei, astfel încât să putem oferi pasagerilor noștri condiții decente de călătorie”, a afirmat Iosif Szentes Directorul General al CFR Călători.
 
De asemenea, CFR Călători dispune de alte 126 de milioane de lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de achiziție material rulant din fonduri prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 sau prin alte scheme de finanțare.
 
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători  CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează  transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță. Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de transport feroviar de pasageri de calitate, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.

 

Autor Redactia 08 Ianuarie 2016, 15:08 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii