Benzină mai scumpă la OMV Petrom

De Mihai Vintilă 30 August 2010, 00:00 Utile
Compania OMV Petrom, controlată de Grupul OMV din Austria, va majora de marţi preţurile de referinţă la benzină cu 4 bani/litru şi la motorină cu 2 bani/litru, ca urmare a evoluţiei cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, a anunţat luni compania.

Astfel, benzina Premium fără plumb 10 ppm va costa 4,43 lei/litru, benzina Top Premium fără plumb 99+ va fi 4,81 lei/litru, în timp ce sortimentul de benzină OMV Carrera 95 va costa 4,57 lei, iar cel de OMV Carrera 100 va fi 5,23 lei/litru.

Motorina OMV Premium Diesel va costa 4,92 lei/litru, motorina OMV Sprint Diesel va fi 4,60 lei/litru, în timp ce litrul de motorină Euro Diesel 5 va fi 4,38 lei, iar cel de Top Euro Diesel 5 va costa 4,58 lei/litru.

Preţurile Petrom pot varia cu maximum +/-5% faţă de preţurile de referinţă.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Marketing, Gaze Naturale şi Energie. Petrom exploatează în România rezerve dovedite de petrol şi gaze estimate la 823 milioane barili echivalent petrol (854 milioane de barili echivalent petrol la nivel de Grup), are o capacitate maximă anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 de staţii de distribuţie carburanţi în România. Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 268 benzinării, localizate în Republica Moldova, Bulgaria şi Serbia.(AMOS News)

 

Autor Mihai Vintilă 30 August 2010, 00:00 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate