APIA Braila - cererile pentru primele pe exploatatie la bovine se primesc pana pe 31 august

De Redactia 20 Iulie 2011, 22:03 Utile
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Brăila reaminteşte că până   la  data de  31 august 2011 se depun cererile de solicitare a primei pe exploataţie - specia bovine.
Potrivit OMADR nr. 215/2010 cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2011, prima pe exploataţie se acordă, o singură dată pe an, producătorilor agricoli înscrişi în evidenţa APIA cu cod unic de identificare, în funcţie de efectivul de bovine înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor, la data de:
1. 31 ianuarie 2008, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.

2. 31 ianuarie 2009, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2009;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2009;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.

3. 31 ianuarie 2010, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2009-31 ianuarie 2010, care îndeplinesc,
cumulativ, următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 31 ianuarie 2010;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 31 ianuarie 2010;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.

4. 14 iulie 2011, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2010-14 iulie 2011, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:
a) exploataţia să fie de minimum 3 capete de bovine la data de 14 iulie 2011;
b) vârsta bovinelor să fie de minimum 6 luni la data de 14 iulie 2011;
c) exploataţia există înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei.

Pot beneficia de prima pe exploataţie şi persoanele fizice care în cursul anului 2011 şi-au schimbat forma juridică conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi care figurează înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor la datele de referinţă cu exploataţii de minimum 3 capete de bovine, cu vârsta acestora de minimum 6 luni.

Pentru a beneficia de prima pe exploataţie, solicitanţii trebuie să depună la   sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură- Centrul Judeţean Brăila,  situat în Brăila, Calea Călăraşilor nr 58, Etaj 2( Palatul Agriculturii),  până la data de 31 august 2011, cererea de solicitare a primei aferentă fiecărei exploataţii deţinute.Cererea trebuie să fie vizată de asociaţiile crescătorilor de animale legal constituite, care sprijină interesele crescătorilor de bovine, taurine şi / sau bubaline.
Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0725 224 706.


 

Autor Redactia 20 Iulie 2011, 22:03 Utile
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate