SUA: Măsuri referitoare la suspendarea intrării pe teritoriu a unor persoane care prezintă riscul transmiterii infecției cu coronavirus

De Comunicat 12 Martie 2020, 14:07 Turism

Cu privire la decizia autorităților americane referitoare la suspendarea intrării pe teritoriul SUA a unor persoane care prezintă riscul transmiterii infecției cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe face următoarele precizări:

Autoritățile americane au luat decizia ca, începând cu data de 13 martie 2020, ora 23:59 (ora Washington D.C.), să fie interzisă intrarea pe teritoriul SUA a persoanelor care s-au aflat în ultimele 14 zile într-unul dintre statele din zona Schengen. Acestea sunt: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia,  Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Elveția.

Există câteva excepții de la această măsură, printre care: persoanele care au cetățenia SUA, cele care au statut de rezident permanent în SUA, cele care sunt membri de familie apropiați ai unui cetățean SUA. De asemenea, sunt exceptate persoanele care s-au îmbarcat pe zboruri cu destinația SUA înainte de 13 martie, ora 23:59, ora Washington D.C.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să călătorească în SUA în perioada următoare să verifice cu companiile aeriene condițiile de călătorie și să urmărească anunțurile oficiale ale autorităților SUA. Textul complet al deciziei este accesibil la adresa: https://www.whitehouse.gov/presidential-actions/proclamation-suspension-entry-immigrants-nonimmigrants-certain-additional-persons-pose-risk-transmitting-2019-novel-coronavirus/

 

Autor Comunicat 12 Martie 2020, 14:07 Turism
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii