Panteonul din Roma

De Alexandrina Iordache 15 Ianuarie 2012, 16:19 Turism


Se spune despre Roma ca este un muzeu in aer liber. Orasul este incarcat de istorie si are multe obiective turistice care nu ar trebui ratate. Desi se spune ca Roma este un oras scump iti ofera totusi posibilitatea sa vizitezi gratis foarte multe obiective turistice.

Unul dintre acestea este Panteonul. Asezat in Piazza dela Rotonda, unde se mai gaseste un obelisc si o fantana arteziana, Panteonul este singura cladire a Romei antice care a ramas intacta. Ea intriga si uimeste si astazi prin arhitectura si materialele folosite. Se crede ca este opera lui Apollodor din Damasc.

Panteonul, templu dedicat tuturor zeilor, a fost construit initial ca templu si transformat apoi in biserica crestina. A uimit lumea antica si ne uimeste si pe noi. Este o constructie sub forma de emisfera avand aceleasi dimensiuni pentru diametru si inaltime (43 m). Pe zidul circular de la baza domului se sprijina o cupola uriasa de forma unei semisfere din beton (atentie, nearmat).

Singura sursa de lumina patrunde prin deschiderea din varful cupolei, numita oculus, care este circulara si nu are acoperis. Lumina care patrunde prin acoperis in intunericul din interior ii da un aer de mister incaperii imense. Se zice ca nici ploaia si nici zapada nu patrund in interior prin acest oculus.

In fata mai multe coloane strajuiesc parca usile masive de la intrare, care sunt originale. La intrare, chiar in stanga usii se afla mormantul lui Rafaelo, artist iubit si apreciat in epoca. Tot aici sunt inmormantati Vittorio Emanuele al II-lea, primul rege al Italiei unite si Umberto I succesorul acestuia, dar si oameni de vaza ai Romei antice.

Pe peretele opus intrarii se afla altarul central unde este icoana originala "Fecioara Maria cu pruncul". Absida este placata cu mozaic aurit.

Dar ce te impresioneaza cel mai mult este cupola. Sub forma de semisfera are peretii daltuiti sub forma de fagure si pare atat de masiva ca iti pui intrebarea cum de suporta zidul o asemenea imensitate. Nu numai ca o suporta, dar este construita din beton nearmat, are aproape 2000 de ani si a rezistat intacta de-a lungul timpului. Este incredibil.

In miezul verii foarte multi turisti cauta racoarea Panteonului pentru ca aici, in mijlocul lui, scaldate in lumina ce patrunde prin oculus, se afla multe banci pe care turistii se pot odihni.

Dupa binemeritata odihna, acestia admira - dand ocol imensei sali circulare - maretia unei lumi trecute si pline de mister, lume adusa in actualitate prin acest maret si impresionant edificiu dar si prin mormintele regilor pe care le gazduieste.

Maretia constructiilor, arhitectura lor dar si cultura unei lumi apuse, ce ni se dezvaluie pas cu pas in Roma, ne uimeste, ne impresioneaza dar si ne intriga in acelasi timp.

 

Autor Alexandrina Iordache 15 Ianuarie 2012, 16:19 Turism
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate