Lansarea proiectului: Religie, istorie, tradiţie într-o călătorie în regiunea istorică Muntenia. Braila promovata pe traseul 2

De Redactia 22 Septembrie 2011, 20:43 Turism
ASOCIAŢIA PROFESIONIŞTILOR DE TURISM DIN ROMÂNIA anunţă lansarea proiectului “Religie, istorie, tradiţie într-o călătorie în regiunea istorică Muntenia”, cod SMIS 24792. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară 5: „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul Major de Intervenţie 5.3: „Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică”, Operaţiunea: „Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice”, în baza contractului semnat între Asociaţia Profesioniştilor de Turism din România, în calitate de Beneficiar, şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului în calitate de Organism Intermediar pentru Turism, în numele şi pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Proiectul se va derula pe o perioadă de 12 luni, perioada de monitorizare şi sustenabilitate este de 5 ani şi are ca scop promovarea valorilor culturale şi istorice din regiunea istorică Muntenia, în cadrul următoarelor trasee :

- Traseu 1: „ Slobozia-Călăraşi-Olteniţa-Giurgiu-Alexandria-Turnu Măgurele-Roşiori de Vede;
- Traseu 2: „ Piteşti-Curtea de Argeş-Câmpulung Muscel-Târgovişte-Ploieşti-Buzău-Brăila”.

Obiectivele generale ale proiectului vizează: Valorificarea şi promovarea durabilă a resurselor naturale cu potenţial turistic, precum şi a patrimoniului cultural-istoric; constituirea circuitelor turistice prin promovarea traseelor în regiunea Muntenia în scopul creşterii circulaţiei turistice; creşterea notorietăţii ariilor naturale protejate din regiunea istorică Muntenia; crearea unei imagini nuanţate la nivel intern privind avantajele Munteniei ca destinaţie turistică şi imaginea unei mărci turistice – dezvoltarea unui brand specific; Asigurarea recunoaşterii turismului în judeţele regiunii Muntenia, şi nu numai, ca factor cheie în cadrul economiei şi ca un generator de noi locuri de muncă; colaborarea cu instituțiile locale pentru extinderea sistemului de marcare a obiectivelor turistice de interes naţional şi local în conformitate cu standardele UE şi introducerea de rute turistice tematice. În vederea atingerii acestor obiective, proiectul îşi propune, în mod specific: creşterea cu 3 % a circulaţiei turistice în regiunea Muntenia; includerea Munteniei în circuite turistice de agrement şi afaceri; valorificarea potenţialului turistic oferit de patrimoniul cultural, istoric şi natural; Integrarea principiului dezvoltării durabile, protecţiei mediului și a egalităţii de şanse a dezvoltării la nivel naţional.
Valoarea totală a proiectului este de 994.826,28 lei. Valoarea totală eligibilă este de 798.921,68 lei din care: 679.083,43 lei (85%) reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR, 103.859,82 lei (13%) reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional, iar 15.978,43 lei

(2%) reprezintă contribuţia beneficiarului. Valoarea ne-eligibilă inclusiv TVA aferentă acesteia este de 7.650,00 lei.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la sediul ASOCIAŢIEI PROFESIONIŞTILOR DE TURISM DIN ROMÂNIA din Str. Cobălcescu Grigore nr. 9, sector 1, Telefon 0745 316 360, Fax 031 814 8283; 031 814 8813 , E-mail : office.aptr@gmail.com, Bucureşti.

 

Autor Redactia 22 Septembrie 2011, 20:43 Turism
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate