Canionul Tara, Muntenegru - intre vis si realitate

De Alexandrina Iordache 05 Septembrie 2013, 11:51 Turism
Am dorit foarte mult sa vizitez Canionul Tara, loc unic in Europa, de o frumusete incredibila dar si foarte periculos. Am realizat acest lucru parcurgand cei peste 80 de kilometri cat are canionul. A fost o experienta unica, de nerepetat pentru mine pentru ca am realizat si faptul ca oricand poti sa ajungi pe fundul prapastiei.

Nu stiu nici acum ce a fost mai puternica: dorinta de a vedea canionul sau frica de a-l parcurge mai ales ca am trecut chiar prin locul unde avusese loc tragicul accident cu turisti romani. Celor curajosi le recomand sa-l viziteze, au ce vedea.

Cateva date despre Muntenegru: este o tara mica, 13.812 km patrati, cu o populatie de 625.266 locuitori, conform recensamantului din 2011. Ceea ce scoate aceasta tara din anonimat este relieful si posibilitatile de turism pe care le ofera.

Am intrat in Muntenegru venind din Serbia, o sosea destul de buna, de altfel ca majoritatea drumurilor din tara, ce serpuieste prin zone muntoase, cu vegetatie variata, cu multe curbe si peisaje de vis care ti se deschid in fata ochilor.

Aveam prevazut in programul circuitului intrarea in Durmitor Park si Canionul Tara. Situat in Alpii Dinarici, Durmitor Park include platoul si masivul Durmitor, cu cel mai inalt varf al sau, Bobotov Kuk, de 2522 m. Zona a devenit parc national in anul 1952, principalul scop fiind acela de a proteja fauna si animalele, unele din ele pe cale de disparitie. Tot aici se gaseste pinul negru, fiind una din ultimele paduri de acest fel din Europa.
 
Parcul National Durmitor cuprinde mai multe canione din care cel mai spectaculos este Canionul Tara, al carui nume este dat de inselatorul rau Tara, de culoare verde, care desi in unele locuri pare un raulet inofensiv a reusit, cu tenacitate, de-a lungul timpului, sa sape una din cele mai salbatice si frumoase vai din Europa.

Parcul Durmitor cat si Canionul Tara au fost inscrise, din 1980, in Patrimoniul UNESCO. Tara, raul limpede precum cristalul in unele locuri, de culoare verde, izvoraste din nordul tarii si strabate Canionul cu acelasi nume, devenind mai apoi intre muntii inalti si stancosi, pe care nu cred ca a calcat picior de om, vijelios si zbuciumat, revarsandu-si energia in cascade in haul cascat intre muntii inalti.

Inainte de a intra in canion am facut cunostinta cu raul Tara de la inaltimea podului Durdevica, un arc de beton care face legatura, peste valea raului, intre doi munti. Podul a carei lungime este de 365 de metri, repartizati in cinci arce, din care primul mai mare si celelalte patru de aceeasi dimensiune, are o inaltime de 172 m. El a fost construit intre anii 1937-1940 de inginerul si proiectantul Mijat Trojanovic si Isaac Ruso, la vremea respectiva fiind cel mai mare pod de beton din Europa. De altfel acest lucru este specificat intr-o inscriptie la capatul podului.




Aici am facut popas, am parcurs podul pe jos bucurandu-ne de extraordinara priveliste ce ne-o ofera maiestosul pod. Jos, la 172 de metri, Tara - domoala si limpede, parea asa de inofensiva. De jur imprejur munti inalti, ici-colo aproape de albia Tarei cateva case care dadeau culoare si farmec peisajului muntos. Imbracati in verdele copacilor sau golasi, muntii strajuiau parca curgea linaa Tarei insotind-o, de-a lungul canionului si in momentele de furie si caderile de la inaltime.

Aveai impresia ca raul s-a pierdut intre munti si n-o sa-l mai vezi niciodata. Inselatoare impresie. Tara, cea limpede curgatoare aici, in zona podului, a furat culoarea padurii si si-a construit, de-a lungul timpului, uluitorul drum in adancuri ametitoare, cota maxima fiind de 1300 m, cu meandre si cascade, care privite de sus iti taie respiratia.

Tot acest peisaj, de o frumusete incredibila, l-am admirat din masina pentru ca, drumul foarte periculos, plin de curbe si tunele, cu multe restrictii de viteza, face imposibila stationarea, mai ales a unui numar mare de persoane. De altfel, pe parcursul celor 8o km, cat masoara canionul, nu am vazut nici-o masina stationata.

De jur imprejur munti inalti, care ai impresia ca iti inchid orice posibilitate de trecere, cu creste golase sau plini de arbusti, a caror inaltime ametitoare poti s-o admiri in toata splendoarea doar in curbe, iti ascund privirii cursul Tarei ca apoi, generosi, sa-ti dea posibilitatea s-o admiri in toata splendoarea si in tot zbuciumul ei.

Un peisaj de o salbaticie si frumusete cum rar am vazut. Datorita diferentei de altitudine si a asezarii geografice aici se intalneste atat clima mediteraneeana cat si cea alpina, cu o vegetatie variata si bogata.

Sus, pe varful muntilor, totul parea in ceata, fenomen datorat fumului de la aprinderea vegetatiei iar jos, de-a lungul raului, toate nuantele de verde de la vegetatia abundenta iti incanta ochiul. Sunt locuri in care nu cred ca a patruns picior de om, a caror salbaticie a ramas intacta.

Intre muntii inalti si haul sapat de Tara, serpuieste soseaua ce trece prin canion. Serpentine, curbe destul de stranse, multe, foarte multe tuneluri, restrictii de 40 km la ora, poduri care fac posibila trecerea de pe un versant pe altul al muntilor, prapastii in care daca iti arunci ochii te ia ameteala - acesta este traseul pe care l-am strabatut.

Dupa fiecare curba, dupa iesirea din tunele, frumusetea locului iti aparea in toata splendoarea ei iar jos, Tara cea neimblanzita se ascundea privirii sau ti se dezvaluia in toata splendoarea ei de verde.

Pacat ca, din mersul autocarului si datorita vegetatiei abundente, nu ai posibilitatea sa imortalizezi aceasta frumusete. Dar, daca ai fost aici, nu o vei uita niciodata. Nu ai cum sa o descrii, trebuie sa o vezi, sa-ti domini frica si sa o admiri.

La iesirea din canion, a carei parcurgere mi s-a parut o vesnicie - as fi vrut sa se termine dar sa si dureze - un soare in apus isi etala culorile peste crestele muntilor de acum mai mici ca inaltime.

Este un drum destul de periculos ne-a spus un localnic, martor al accidentului care a avut loc si salvator al victimelor din Romania. De acest lucru ne-am convins si singuri parcurgand traseul. Oamenii nu realizeaza acest lucru. Trebuie sa fii un bun sofer pentru a parcurge un astfel de traseu. Orice neatentie a soferului te poate costa viata.

Dar, dincolo de toate acestea, locul acesta incredibil merita vazut iar temerarii pot practica sporturi extreme care le va ridica adrenalina la cote maxime.

 

Autor Alexandrina Iordache 05 Septembrie 2013, 11:51 Turism
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii