Ianca : hoţi depistaţi cu ajutorul câinelui politist

De IPJ Braila 05 Iulie 2011, 22:24 Stiri din judet
La data de 4 iulie, la orele 17.10, ofiţerul de serviciu de la Poliţia oraşului Ianca a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, de A.G., cu privire la faptul că, în noaptea de 3/4.07.2011, persoane necunoscute au sustras un aparat de sudură din curtea locuinţei socrului său, N.G., din satul Deduleşti, comuna Mircea Vodă.

În cauză a fost constituită echipa operativă formată din poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ianca şi Postului de Poliţie Comunală Mircea Vodă, care a efectuat cercetări la faţa locului şi în teren, stabilind că, în noaptea de 2/3.07.2011, minorii G.M. (17 ani), B.D. (17 ani) şi A.I. (16 ani), toţi din acelaşi sat, au pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea locuinţei părţii vătămate, de unde au sustras aparatul de sudură, pe care l-au vândut, în noaptea respectivă, localnicului V.M., de la care poliţiştii l-au recuperat şi predat păgubitului.

Pe timpul verificărilor a fost folosit câinele de urmă “Lax”, care a condus echipa de cercetare în cultura de viţă de vie, din apropierea localităţii, loc în care suspecţii au declarat că au încărcat aparatul în autoturismul lui V.M.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, urmând să fie înaintat cu propunere legală Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei.Cercetările sunt continuate cu autorii în stare de libertate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.


 

Autor IPJ Braila 05 Iulie 2011, 22:24 Stiri din judet
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate