Hotii de la Viziru care au talharit un batran de 88 de ani au fost prinsi

De IPJ Braila 11 Februarie 2011, 19:53 Stiri din judet
V.F., din comuna Viziru, a sesizat agenţii de la Poliţia Comunală, prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că în curtea locuinţei unchiului său, V.A. (88 de ani), din aceeaşi localitate, au pătruns două persoane care au intenţionat să-i sustragă bunuri.Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi, în urma desfăşurării primelor cercetări, au stabilit că principalii suspecţi ai faptei se numesc B.M. (41 de ani) şi F.V. (34 de ani), ambii din comuna Viziru.

Ulterior, cercetările au fost extinse, stabilindu-se că la comiterea faptei au participat şi numiţii B.S. (24 de ani) şi B.I. (19 ani)

Cei patru s-au deplasat la domiciliul părţii vătămate cu intenţia de a-i sustrage bani, primii trei au intrat în locuinţă, iar ultimul a rămas afară pentru a supraveghea zona. Când cei din interior au fost surprinşi de proprietar, numitul B.M. l-a îmbrâncit şi lovit pe acesta cu pumnul în zona feţei, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare îi sunt necesare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Faţă de cei trei care au pătruns în imobil s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă emisă de procuror, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la tâlhărie şi violare de domiciliu, urmând ca azi, 11 februarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei să-i prezinte instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Având în vedere participaţia la faptă a numitului B.I., s-a dispus faţă de acesta cercetarea în stare de libertate pentru tentativă la tâlhărie.


 

Autor IPJ Braila 11 Februarie 2011, 19:53 Stiri din judet
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii