Esna : peşte sustras, folosind o unealtă de pescuit interzisă

De IPJ Braila 03 Mai 2011, 22:28 Stiri din judet
Directorul unei societăţi comerciale din satul Esna a sesizat agenţii Postului de Poliţie Comunală Movila Miresii cu privire la faptul că a surprins două persoane, pe malul bălţii Esna, în timp ce sustrăgeau peşte, folosindu-se de o unealtă de pescuit tip prostovol.

În urma sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi i-au depistat pe suspecţii S.G. (37 de ani) şi B.I. (22 de ani), ambii din localitatea Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, care încărcau într-un atelaj hipo doi saci din rafie, într-unul aflându-se peşte, iar în altul prostovolul.

Cantitatea de 57 kg de peşte, din speciile caras şi crap, a fost predată părţii păgubite, iar prostovolul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.

Cei doi suspecţi au fost conduşi la sediul postului de poliţie din comună şi li s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat şi deţinere de unelte de pescuit interzise de actul normativ privind pescuitul şi acvacultura.

 

Autor IPJ Braila 03 Mai 2011, 22:28 Stiri din judet
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate