Inaugurarea Muzeului satului în comuna Mircea Vodă din județul Brăila

De Virgil Andronescu 21 August 2017, 11:38 Stiri din judet

Muzeul comunei Mircea Voda jud. Braila

Sambata 19 august, pe la ora prânzului, în comuna Mircea Vodă s-a desfășurat festivitatea de sfințire și inaugurare a unui vis mai vechi al cetățenilor și autorităților mircene, și anume materializarea acestuia într-un Muzeu al Satului. Au fost prezenți un sobor de preoți, directorul școlii, primarul comunei și toți cei care au pus umărul la ridicarea acestui edificiu de conservare, păstrare și ducere mai departe a tradițiilor și obiceiurilor locului.

Deși localitatea are mai puțin de un secol de atestare în interiorul muzeului deja și-au găsit locul obiecte care atestă hărnicia și creativitatea localnicilor de-a lungul timpului. Manifestarea s-a desfășurat în prezența a mai multor elevi îmbrăcați în costumul tradișional mircenesc, acestora și generațiilor ce le vor urma fiindu-le dedicat acest minuant act de cultură rurală. Evenimentul s-a consumat într-un cadru festiv și a avut loc inainte de începerea spectacolului oferit cetățenilor cu ocazia Zilei comunei Mircea Vodă. Momentul a fost unul deosebit- inaugurare Muzeului Satului, acesta reprezentând unul dintre multele proiecte frumoase și mai ales utile pe care și le-a asumat actuala administrație locală. Casuța ce adăpostește Muzeul e una cocheta, și în interiorul decorat tradițional s-au adunat obiecte donate de locuitori. Merite deosebite, în acest sens, are primarul Alexandru Mosescu cât și întreaga comunitate reprezentată de Biserică, Școală și alți factori de cultură și educație, cât și Consiliul local din comună.

Pentru ca aceasta realizare de suflet și minte să se concretizeze, un important aport au avut cadrele didactice implicate, copiii, parinții acestora care a dat o mana importantă de ajutor in indeplinirea acestui vis. Zilele comunei Mircea Vodă, 19-20 august 2017, au fost deschise de inaugurarea Muzeului după care a urmat Spectacolul de muzică populară, dansuri, joc și voie bună, organizat de revista de informare rurală InfoZone condusă de jurnalista Gabriela Popa care a fost și prezentatoarea evenimentului. Cea de a doua zi s-a desfășurat după un program realizat de primăria comunei Mircea Vodă. La finalul ceremoniei de inaugurare a fost prezentat un prim Album conținănd primele obiecte cuprinse în muzeu apoi s-a scris în Cartea de onoare a Muzeului. Cele două zile de sărbătoare Mirceană au avut loc pe scena din superbul Parc din centrul comunei, acesta fiind invadat de cetățeni din comună cât și din alte zone ale județului Brăila. Au fost prezenți edili din mai multe comune brăilene.

 

Autor Virgil Andronescu 21 August 2017, 11:38 Stiri din judet
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii