Gropeni | Se plimba cu A.T.V.-ul fără acte plin cu scrumbie

De IPJ Braila 01 Mai 2020, 09:37 Stiri din judet

Joi 30.04.2020, în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila l-au depistat pe un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Gropeni, în timp ce se deplasa cu un A.T.V. pe raza localității de domiciliu.

În urma verificărilor efectuate, în portbagajul vehiculului a fost găsit un sac din rafie, în care se afla cantitatea de aproximativ 18 kg de peşte, din specia scrumbie, pentru care tânărul nu a putut prezenta documente legale de provenienţă.

De asemnea, polițiștii au constatat că A.T.V.-ul nu este înmatriculat sau înregistrat, iar conducătorul acestuia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere şi deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui.

De asemenea, întrucât tânărul nu a avut asupra sa declaraţie pe proprie răspundere, a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile Ordonanței Militare nr. 3/2020, pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației.

 

 

Autor IPJ Braila 01 Mai 2020, 09:37 Stiri din judet
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii