Conducea băut un autoturism pe raza comunei Mărașu
In ziua de 26.01.2021, în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Mărașu.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 1,01 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu