S-a amanat startul in liga a II-a si a III-a din cauza caldurii

De Mihai Vintilă 15 August 2010, 00:00 Sport
Ca urmare a condiţiilor climaterice din ţara noastră şi a solicitării membrilor afiliaţi ai Federaţiei Române de Fotbal din eşaloanele competiţionale respective, Comitetul de Urgenţă al FRF a decis azi, 13 august 2010, să amâne cu o săptămână startul ediţiei 2010-2011 a campionatului Ligii a 2-a şi a 3-a.Astfel, prima etapă a Ligii a 2-a nu se va mai disputa la data de 21 august a.c., ci la 28 august a.c. Toate celelalte etape ale turului vor avea loc cu o săptămână mai târziu comparativ cu programarea iniţială, ultima etapă a turului urmând să se joace, aşadar, în ziua de 4 decembrie a.c.Acelaşi lucru se aplică şi în cazul Ligii a 3-a, întrecerea începând nu la 20, ci la 27 august 2010. Pe cale de consecinţă, ultima etapă a turului va avea loc în ziua de 3 decembrie 2010- Reamintim una dintre cele mai importante decizii ale Comitetului de Urgenţă al FRF din data de 30 iulie a.c.:
Dispune completarea art. 20 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice astfel:“6. În cazul retragerii din competiţii a unor cluburi, acestea vor fi retrogradate două niveluri competiţionale şi nu vor avea drept de promovare în următorii 5 ani competiţionali.”(FRF )

 

Autor Mihai Vintilă 15 August 2010, 00:00 Sport
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate