Gimnastica ritmica: Alexandra Piscupescu, prestatie remarcabila la Trofeul Irina Deleanu

De AGERPRES 04 Aprilie 2011, 21:42 Sport
Sportiva româna Alexandra Piscupescu a reusit o prestatie remarcabila la editia a 10-a a Trofeului ''Irina Deleanu'' la gimnastica ritmica, printr-o victorie la minge si clasari pe locul trei la individual compus, maciuci si panglica, la competitia gazduita de Sala Polivalenta ''Ioan Kunst Ghermanescu'' din Capitala.

La minge, Piscupescu s-a impus cu 27,150 p, fiind urmata de Carolina Rodriguez (Spania), 26,850 p, si Federica Febo (Italia), 24,400 p. La individual compus, Piscupescu s-a clasat a treia, cu un total de 105,500 p, devansata de campioana mondiala la coarda, rusoaica Daria Kondakova, 111,500 p, si de Rodriguez, 107,125 p.
Kondakova s-a impus si la cerc, cu 27,250 p, urmata de Rodriguez, 27,000 p, si de Febo, 26,325 p, precum si la panglica (27,300 p), urmata de Rodriguez, 26,975 p, si de Piscupescu, 26,600 p. La maciuci, victoria a revenit ibericei Rodriguez, cu 27,500 p, urmata de Kondakova, 27,375 p, si de Piscupescu, 27,050 p.
Oficialii Federatiei Române de Gimnastica Ritmica estimeaza ca Alexandra Piscupescu, sportiva care a evoluat foarte determinat, are sanse de a realiza la viitoarele competitii baremul pentru Jocurile Olimpice de vara de la Londra 2012.
Ruben Orihuela, singurul sportiv care practica gimnastica ritmica, a sustinut un exercitiu demonstrativ cu mingea, în momentul de fata neexistând competitii pentru barbati la aceasta disciplina sportiva.
La competitie au participat 70 de sportive si 50 de oficiali din 21 de tari.


 

Autor AGERPRES 04 Aprilie 2011, 21:42 Sport
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii