Sondaj: Doar 7 procente dintre romani doresc un credit

De AmosNews 24 Mai 2011, 00:14 Sondaj
Doar 13% dintre românii din mediul urban intenţionează să cumpere o locuinţă în următoarele 12 luni şi doar 7% dintre persoanele intervievate doresc să contracteze un credit în următorul an, potrivit unui sondaj al ISRA Center Marketing Research.

Sondajul a relevat, de asemenea, că 3 din 10 români deţin credite bancare, cei mai mulţi din Muntenia şi Oltenia şi cu vârste de 35-40 de ani. Bucureştiul se află la polul opus, cu cele mai puţine credite. Doar 7% dintre persoanele intervievate doresc să contracteze un credit în următorul an.

Studiul relevă că 7 din 10 români din mediul urban declară că deţin o locuinţă proprietate personală, dar cifrele se nuanţează considerabil în funcţie de factorul "vârstă", se arată într-un comunicat al ISRA Center.

Dintre cei care au o locuinţă, 37% au contractat şi un credit.

De asemenea, 15% dintre cei care deţin o locuinţă intenţionează să îşi reamenajeze casa în următoarele 12 luni, în timp ce 9% ar dori să îşi schimbe mobilierul. În plus, în următorul an, 3% dintre cei care deţin deja o locuinţă ar vrea să şi-o schimbe, în timp ce numai 1% ar vrea să îşi achiziţioneze o a doua locuinţă.

Rezultatele sondajului arată că 4 din 10 români deţin atât locuinţă, cât şi autoturism, în timp ce aproximativ 20% nu au niciunul din aceste bunuri. În acelaşi timp, jumătate dintre românii cu vârste cuprinse între 35 şi 49 de ani şi dintre cei cu venituri peste 2.000 de lei lunar sunt proprietari ai unei locuinţe şi unui automobil.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.108 respondenţi, reprezentativ pentru populaţia din zona urbană, cu vârsta între 20 şi 60 de ani. Marja de eroare este de ±2,9% la un nivel de probabilitate de 95%.

Datele au fost culese intr-un studiu cantitativ de tip Omnibus, prin metoda interviului faţă în faţă.

ISRA Center este o companie de cercetare de piaţă din România, cu un portofoliu important de clienţi şi servicii.

 

Autor AmosNews 24 Mai 2011, 00:14 Sondaj
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate