Subvenții pentru angajatori, dar și pentru șomerii care se angajează

De Redactia 29 Septembrie 2018, 14:18 Social

Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se modifică și se completează normele de aplicare a OUG 60/2018, care prevede acordarea de subvenții atât pentru angajatori, cât și pentru angajați.

Astfel, angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, după caz, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună. Suma acordată anterior era de 1.125 lei, în cazul ucenicilor, și 1.350 lei, în cazul absolvenților.

De asemenea, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare (în prezent ISR = 500 de lei, astfel că subvenția nu poate depăși 2.000 de lei).

În același timp, cuantumul primei de activare acordată șomerilor înregistrați care nu beneficiază de indemnizație de șomaj este majorat de la 500 lei la 1.000 lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni. Astfel, prima de activare, în valoare de 1.000 de lei, se va plăti în două tranșe, 50% în luna următoare lunii în care s-a solicitat acordarea ei și 50% în luna următoare expirării perioadei de 3 luni de la angajare.

Menționăm că se mențin prevederile din celelalte hotărâri de Guvern care reglementează acordarea celorlalte subvenții pentru angajatori și angajați.

Ministerul Muncii și Justiției Sociale
Serviciul Comunicare și Mass-Media

 

Autor Redactia 29 Septembrie 2018, 14:18 Social
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii