Movila Miresii: Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti, campanie de sensibilizare a localnicilor

De A.Frangu 08 Septembrie 2013, 18:53 Social
Ministerul Mediului şi Schimbarilor Climatice a organizat vineri, 6 septembrie  2013,  o conferinţă de presă in comuna MOVILA MIRESII judetul BRĂILA,  una dintre localitătile vulnerabile la poluarea cu nitrati.
 
Evenimentul face parte din cadrul celei de-a cincea  etape a Campaniei de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” si se derulează in cele 87 localităti, din 35 judeţe incluse în proiect.

La eveniment au participat
• MANUELA CIUTAC - specialist achizitii UMP - MINISTERUL MEDIULUI SI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
• MIHAELA VASILESCU - expert mediu - Universitatea Ecologică Bucuresti
• MARIANA FILIP - comisar CJ GARDA DE MEDIU BRĂILA
• CONSTANTIN STROE - comisar CJ GARDA DE MEDIU BRAILA
• NICOLETA NEGRU – AGENTIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA MEDIULUI BRĂILA
• AURA LUPU – CONSILIUL JUDETEAN BRĂILA
• VASILE BĂDĂRĂ – viceprimar comuna MOVILA MIRESII

Prin aceste actiuni se doreste îmbunătătirea practicilor si comportamentelor individuale, de familie si institutionale în zonele rurale din România în ceea ce priveste gestionarea gunoiului de grajd si a deseurilor menajere, precum si combaterea poluării cu nutrienti a apelor si solului si crearea premizelor pentru o agricultură durabilă.

în cadrul acestei actiuni s-au vizitat cateva gospodării şi s-au efectuat următoarelor activităti:
• inspectia sanitară a fântânii – s-a calculat scorul de risc pentru sănătate;
• testarea apei din fântână;
• interpretarea rezultatelor privind calitatea apei în raport cu scorul de risc;

Mihaela Vasilescu - expert de mediu: ”In campania de fată, facem inspectii sanitare la fântânile din gospodăriile oamenilor in scopul de a determina concentratia de nitrati si a avertiza în cazul in care aceasta depaseste limita de 50mg/litru asupra calitătii apei. Oamenii trebuie să stie că dacă aceasta concentratie depăseste limita maxima admisă si dacă au in gospodărie batrani, bolnavi sau sugari, acestia sa nu consume in niciun caz aceasta apă. Vrem să protejăm sursa de apă si să învătăm oamenii să protejeze la rânul lor”.

EXPERTII de mediu au prezentat si au propus alternative la depozitarea corectă a gunoiului de grajd astfel incat dejectiile animalice sa nu patrunda in pânza freatica.

”In judetul BRĂILA proiectul se derulează in trei commune si anume: MOVILA MIRESII, CHISCANI si VĂDENI. Proiectul vine cu niste investitii care se vor realiza cu 95%, fonduri asigurate de guvernul Romaniei si 5% de consiliul judetean Brăila. Investitiile constau in realizarea unei platforme comunale in valoare de 700.000 lei la care se adaugă un set de echipamente (tractor, incărcator frontal, remorci, cisternă-vidanja, masină de imprăstiat gunoi) in valoare de 500.000 lei. De asemenea in localitate vor fi furnizate gospodarilor individuali, europubele cu scopul de a separa gunoiul menajer de cel de grajd la sursă”  a declarat Manuela CIUTAC – Unitatea de Management a Proiectului, Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice

Cea mai importantă sursă de intoxicare cu nitraţi şi nitriţi o reprezintă apa din fântâni. În majoritatea comunelor şi satelor din România, apa din fântână este poluată cu această substanţă provenită din depozitarea haotică a gunoiului de grajd şi a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor.

În România peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Câteva zeci dintre acestea sunt în Bazinul Hidrografic Buzău - Ialomita, unde există zone sensibile la nitraţi pe tot spaţiul hidrografic.

Nitraţii scad rezistenţa generală a organismului, iar consumul de apă poluată cu această substanţă poate duce chiar la decesul sugarilor şi copiilor. În plus, nitraţii din apă. pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină.
 
Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană

Ministerul Mediului si Schimbarilor Climaterice


 

Autor A.Frangu 08 Septembrie 2013, 18:53 Social
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate