Ministrul Muncii a anunțat, la Cluj, că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2015 cu cinci procente

De AGERPRES 11 Septembrie 2014, 20:47 Social
Pensiile vor fi majorate începând cu ianuarie 2015 cu cinci procente, a anunțat joi, la Cluj-Napoca, Rovana Plumb, ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

Rovana Plumb a precizat că, în prezent, reprezentanții Ministerului Muncii lucrează alături de cei ai Ministerului de Finanțe și la reglementări în vederea majorării pensiilor mici, care ar putea să fie puse în aplicare tot de anul viitor. Potrivit ministrului, toate acțiunile legate de pensii fac parte dintr-un pachet de măsuri "reparatorii" prin care Guvernul dorește să reechilibreze anumite decizii considerate nedrepte luate de Guvernul condus de Emil Boc.

"Vom continua cu măsurile reparatorii, dar în special cu respectarea legislației în așa fel încât de la 1 ianuarie 2015 pensia să fie majorată, conform legii, cu 5 la sută. De asemenea, vreau să vă spun că vom lua în calcul și majorarea pensiilor mici începând cu anul 2015. Acum lucrăm cu Ministerul de Finanțe",
a precizat Rovana Plumb, într-o conferință de presă.

Cu aceeași ocazie, ministrul s-a referit și la proiectul de lege referitor la pensiile personalului navigant, afectat și el de tăierile din anii trecuți.

"Este vorba de 1.283 de persoane reprezentând piloți, personal însoțitor de bord, mecanici de bord cărora le-am dat înapoi dreptul ce li se cuvenea și care a fost tăiat în timpul Guvernării PDL. Este vorba de pensia de serviciu care era stabilită clar în baza unui statut și aprobat printr-o lege de Parlamentul României în conformitate cu normele europene și internaționale în domeniul lor de activitate", a spus Rovana Plumb.

Personalul navigant beneficia de o pensie specială, iar în urma legii adoptate în Parlament se va reveni la aceasta. Cuantumul pensiei va fi în medie de 7.000-8.000 de lei pentru piloți și 4.000-5.000 de lei pentru stewardese.

 

Autor AGERPRES 11 Septembrie 2014, 20:47 Social
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate