De 4 octombrie actrita Oana Pellea indeamna la atentie si intelegere pentru animale

De Frimu Ghinea 04 Octombrie 2012, 13:43 Social
Animalele sunt parte din viata noastra. Ne hranesc, ne transporta, ne bucura prin simpla lor prezenta, ne ajuta sa trecem peste momente grele si chiar ne salveaza viata. Astazi, de Ziua Mondiala a Animalelor, Fundatia VIER PFOTEN ureaza „La multi ani!” tuturor prietenilor necuvantatori, dar si celor care-si dedica energia, timpul si resursele pentru a salva si a imbunatati viata animalelor.

In aceasta zi speciala, ne dorim o lume in care animalele nu sufera. Ne dorim sa fim o voce a celor care nu pot vorbi. Plecam de la convingerea ca orice forma de viata trebuie respectata si tratata cu consideratie, avand dreptul sa traiasca in demnitate si conform necesitatilor speciei sale. Animalele sunt fiinte care simt.

Noi, oamenii, suntem responsabili pentru soarta lor.

”Astazi sarbatorim, fiecare dupa masura constiintei sale, Ziua Internationala a Animalelor. De la animalele salbatice pana la cele din ferme, de la animalele marine pana la cele pe care nu le vedem, ceea ce ar trebui sa ne lege de acestea este respectul pentru viata. Macar o zi pe an, sa hranim un caine fara adapost, sa nu ne ducem la gradina zoologica sau la circ, sa ne gandim de doua ori cum sunt crescute si sacrificate animalele de ferma si sa fim constienti ca toate acestea sunt fiinte care au dreptul la viata”, a declarat Veronica Tulpan, coordonator de campanii, VIER
PFOTEN Romania.

Cu aceasta ocazie speciala, VIER PFOTEN lanseaza o invitatie tuturor celor care le pasa de animale sa faca un dar unui animal abandonat sau aflat in dificultate. Un bol de mancare, un adapost pentru iarna sau o simpla mangaiere - orice gest conteaza.

Si pentru ca VIER PFOTEN Romania se mandreste cu prieteni deosebiti, dorim sa transmitem mesajul unuia dintre ei. Cititi mai jos indemnul Oanei Pellea, o mare actrita si un om dedicat cauzei animalelor:

„Astazi, 4 Octombrie, sarbatorim Ziua Mondiala a Animalelor. Am tot respectul pentru acest regn. Cred ca avem de invatat de la animale si sunt convinsa ca nu stim aproape nimic despre complexitatea lor. Am certitudinea ca stiinta ne rezerva mari surprize in ceea ce le priveste.

Leonardo Da Vinci spunea:
„Va veni acel moment in care oameni ca mine vor considera crima fata de un animal la fel de grava cum azi este considerata crima fata de OM".

Timpul acela nu a venit inca.
Specia umana mai are mult de „lucru” pina va demonstra ca apelativul autoadesemnat de specie superioara este si meritat. Depinde de fiecare dintre noi insa sa ne meritam acest titlu .

Pina una alta, le suntem datori.
Unele ne hranesc, altele ne iubesc, unele ne iarta, altele ne ocrotesc, altele se lasa sacrificate pentru noi.

Cred ca a venit timpul macar sa le respectam si sa incercam sa le intelegem...
Iar daca unii dintre noi le si iubim... deja... ca specie...noi, oamenii... cred ca mai avem o sansa....”.

Ziua Mondiala a Animalelor a fost sarbatorita pentru prima oara in 1931, in cadrul unei conferinte ecologiste tinute la Florenta, fiind un mod de a atrage atentia asupra pericolului care planeaza asupra speciilor pe cale de disparitie. Ziua de 4 Octombrie a fost aleasa ca zi de sarbatoare a animalelor deoarece este se sarbatoreste si ziua Sfantului Francisc de Assissi, protectorul animalelor.

 

Autor Frimu Ghinea 04 Octombrie 2012, 13:43 Social
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate