Campania "Cartea de vacanţă, oferită cu drag de un poliţist"

De Redactia 30 Mai 2018, 15:46 Social

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a demarat săptămâna aceasta Campania "Cartea de vacanţă, oferită cu drag de un poliţist", care se va derula în mediul rural al judeţului Brăila până la sfârşitul acestui an şcolar.

Apropierea vacanţei de vară i-a determinat pe poliţiştii brăileni să intensifice activităţile preventive în şcolile din mediul rural pentru a-i învăţa pe copii cum se poate petrece vacanţa mare în condiţii de siguranţă, fără să le lipsească joaca, veselia şi bucuria copilăriei.  

Aflaţi în mijlocul elevilor, poliţiştii compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii au analizat împreună cu cei mici principalele riscuri la care aceştia pot fi expuşi pe perioada vacanţei şi au identificat soluţii de petrecere a timpului liber într-un mod distractiv-educativ, care să-i ferească de implicarea în evenimente dăunătoare sau periculoase, ce i-ar putea afecta fizic sau psihic.

Poliţiştii au discutat cu elevii despre pericolele la care pot fi expuşi atunci când sunt singuri acasă, când merg la joacă, în excursii ori tabere, i-au provocat să prezinte recomandările preventive specifice acestei perioade, iar pentru răspunsurile date i-au recompensat cu daruri.

Printre răspunsurile elevilor, premiate de poliţişti, s-au numărat cele referitoare la regulile de circulaţie pe care trebuie să le respecte, locurile unde se pot juca în siguranţă, regulile privind relaţionarea cu persoanele necunoscute şi utilizarea în siguranţă a calculatorului, precum şi cele de protejare a bunurilor personale împotriva hoţilor.

Recompensele primite de copii au fost donate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi au constat în cărţi, CD/DVD-uri cu filme pentru copii, muzică sau desene animate, jucării şi jocuri interactive.

Caravana cărţii de vacanţă a poposit, pentru început, la şcolile din localităţile Albina şi Chiscani, unde copiii au primit cu bucurie şi aplauze vizita oamenilor legii. 

 

Autor Redactia 30 Mai 2018, 15:46 Social
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii