Brăila: Case inundate. Ianca, oraş fără lumină în urma ploilor torenţiale

De AGERPRES 25 Mai 2012, 09:22 Social
Mai multe case au fost inundate şi un oraş întreg a rămas fără curent electric în judeţul Brăila, în urma ploilor torenţiale căzute în noaptea de joi spre vineri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, maior Ştefan Stoian, mai multe case din comuna Mircea Vodă, nu se cunoaşte exact numărul lor, au fost inundate de puhoaiele de apă revărsate în urma ploilor torenţiale, pompierii Gărzii din Făurei intervenind pentru a scoate apa din casele oamenilor.

O situaţie specială se întâlneşte într-o vale a comunei, unde trei case locuite de romi au fost inundate şi înconjurate de apă, iar apa strânsă aici nu poate fi evacuată cu pompele, deoarece fiind vale ea s-ar strânge la loc.

De asemenea, oraşul Ianca a rămas în întuneric timp de două ore din cauza căderii transformatoarelor de curent electric, alimentarea cu energie electrică fiind comutată pe timpul nopţii pe echipamente de rezervă.

Având în vedere atenţionarea cu cod galben de ploi torenţiale, prefectul de Brăila, Mihaela Marcu, a convocat joi după-amiază primarii din tot judeţul şi a instituit serviciu de permanenţă în toate localităţile.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a atenţionat vineri dimineaţă că se menţine în judeţul Brăila codul galben de precipitaţii ce pot depăşi izolat 25 de litri pe metru pătrat între orele 06:00 - 12:00.

 

Autor AGERPRES 25 Mai 2012, 09:22 Social
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate