Tratarea varicelor

De Redactia 04 Decembrie 2010, 18:30 Sanatate
Dilatarea permanentă şi patologică a venelor se datorează pierderii tonicităţii pereţilor. Varicele apar între 20-40 ani, fiind mai frecvente la femei. Se recomandă ceaiuri, comprese, apiterapie, gimnastică medicală şi tratament fiziobalnear. Un prim remediu sînt frunzele de varză, care, aplicate pe varice au acţiune decongestionantă. Mai sînt indicate şi în senzaţiile de „gambe grele“. Se aplică 2-3 straturi de frunze proaspete, uşor zdrobite, care se ţin sub comprese toată noaptea. Se leagă fără a se strînge prea tare.
 
Argila este un alt remediu împotriva varicelor. Amestecată cu apă pînă se obţine o pastă moale, se aplică pe părţile bolnave unde se ţine 3 ore. Se îndepărtează dacă apare senzaţia de frig sau durere. Foarte eficient este şi oţetul de mere. Acesta se aplică seara şi dimineaţa pe zona varicoasă. Se masează uşor cu palma, de la genunchi pînă la degetul mare de la picior. Intern, se iau cîte două linguriţe de oţet de mere într-un pahar cu apă.
 
Un tratament excelent pentru varice este următorul decoct: frunze şi fructe de păducel, frunze şi fructe de afin, frunze de urzică, păpădie, scoarţă de salcie, flori de sulfină şi talpa gâştei. Din acest ceai se beau 1-2 litri pe zi. Apiterapia recomandă un preparat din 600 ml suc de ceapă roşie plus 300 grame miere de salcâm. Se stoarce ceapa mărunţită şi se strecoară prin tifon. Se adaugă mierea şi se amestecă bine. Se păstrează la frigider. Se iau cîte 50 grame, înainte sau după mesele principale, timp de o lună. După o pauză de o lună, tratamentul se poate repeta, pînă la dispariţia varicelor. Preparatul este contraindicat în gastritele hiperacide şi ulcerele de stomac şi duoden.
Nu uitaţi de regimul alimentar. Beţi multe sucuri, în special de lămîie, luaţi laxative uşoare şi consumaţi cât mai multe legume şi fructe.
 
Ceaiul de salvie sau păpădie se bea 2-3 căni pe zi infuzie făcută cu 2 linguriţe de plantă la 250ml apă clocotită, ceaiul se bea după mesele principale .
Masajul se face în fiecare dimineaţă şi seara cu suc de lămâie.
Comprese cu argilă, se pun de două ori pe săptămână noaptea, de la gleznă până la genunchi. Cu varză, zdrobiţi câteva foi şi aplicaţiile pe locurile bolnave, legaţi frunzele cu bandaj şi lăsaţi-le  noaptea.
Comprese cât mai fierbinţi, puse pe locul bolnav, cu untdelemn de măsline sau dovleac. Faceţi primăvara, o cură de ceai de păpădie până ce înfloreşte, se poate folosi toată planta. Se beau două căni pe zi, după mesele principale, preparate din 2 linguriţe de plantă proaspătă, opărite cu 250ml apă în clocot.
Puneţi comprese cu decoct de flori de fân, rece- două mâini de fân la litru de apă. Infuzia se lasă să se răcească, apoi se înmoaie în ea un prosop. Se aplică de două ori pe săptămână.


 

Autor Redactia 04 Decembrie 2010, 18:30 Sanatate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate