Chirurgul cu mâini de aur şi sufletul de catifea!

De Virgil Andronescu 04 Septembrie 2011, 13:09 Sanatate
La naştere nimeni nu-mi dădea nici cea mai mică şansă de supravieţuire. O naştere prematură, un trup nemaivăzut de firav ce abia îl puteai găsi în palmele făcute căuş. Diagnostic: agenezie anală de rect în uretra bulbară, şanse minime de supravieţuire. După încercări nereuşite ale medicilor de la Turnu Măgurele şi Alexandria am ajuns pe mâinile de dumnezeieşti ale medicului Alexandru Pesamosca.

Ani la rând, internări de luni multe, operaţii după operaţii şi un regim draconic în spitalul bucureştean ,,Grigore Alexandrescu”. Prima intervenţie chirurgicală a maestrului a fost una nu numai pregătitoare da şi cea care anunţa succesul mult aşteptat. A două intervenţie a bisturiului a fost o reuşită totală, chirurgia plastică şi inovaţiile de moment ale doctorului Pesamosca au reuşit o construcţie aproape de natural a anusului. Au urmat ani şi ani de lungi şederi în spitalul de copii de renume internaţional. Vacanţele erau lungi, parcă interminabile, regimul continua, medicul curant se străduia din toate puterile să mă aducă la normalitate.

Subocluzia se permanentiza şi dădea bătăi de cap Divinităţii iar aceasta răspundea prompt şi sigur prin mâinile de aur ale profesorului de talie europeană în chirurgia plastică şi reparatorie. Simt nevoia de a spune mai multe şi, parcă, ceva mă opreşte! Moartea chirurgului pediatru, viaţa mea de goluri şi plinuri, m-au făcut să plâng întocmai ca un copil ce nu-şi doreşte a deveni om mare. Omul care a dăruit din viaţa sa zeci de mii de vieţi zecilor de mii de prunci cu probleme grave, astăzi a fost el însuşi chemat la Dumnezeu întru rezolvarea propriilor probleme. A dăruit continuu, nu a strâns nimic material pentru propria-i fiinţă, s-a ales cu miile de amintiri ce m-au impresionat profund la intrarea în cămăruţa ce-i servea drept locuinţă.

Academicianul ,,înjurat” şi alungat din cămăruţa de la Budimex, la vremea senectuţii, a ajuns în cel din urmă timp la Spitalul de Urgenţă ,,Floreasca” şi de aici înapoi…spre a-şi găsi liniştea în rezerva pentru copii din spitalul pe care l-a slujit jumătate din excepţionala sa carieră. Într-un final, Demiurgul l-a chemat la El fără bisturiu şi fără chinul întrebărilor despre cum va rezolva mâine problema gravă a unui nou copil cu malformaţii nemaiîntâlnite.

„Am iubit mult copiii, toata viata m-a urmarit zambetul lor de dinaintea unei operatii. Zambeau intr-un fel pe care mi-e greu sa-l descriu. Cam toti aveau aceeasi reactie. Zambeau cu lacrimi in ochi. Spaima, durere, resemnare, speranta. Si mila, cu zambetul ala imi cereau toata mila din lume. Cum sa nu te tulbure imaginea asta? Si totusi, n-aveam voie sa gresesc, eram obligat sa ignor orice emotie”. – Prof.Dr. Alexandru Pesamosca. Sunt unul dintre zecile de mii de suflete ce au primit viaţă din sufletul acestui titan al chirurgiei europene, profesorul şi academicianul de o rară modestie şi incontestabil profesionalism. I-am dăruit cea de a doua mea carte şi lacrimile au început să-i picure pe obraji, mă privea uimit şi bucuros în acelaşi timp.

O bucurie de copil răsfăţat de Cer, aşa cum şi pe mine m-a mângâiat Dumnezeu pe creştet mai mereu. Demiurgul a lucrat prin mâinile sale precise, tremurânde acum la bătrâneţe…Trăiesc datorită domniei sale , mulţumesc divinităţii pentru că şi-a ales ,,unealta”cea mai însufleţită pentru o astfel de caznă.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!  

 

Autor Virgil Andronescu 04 Septembrie 2011, 13:09 Sanatate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate