DSVSA Braila: Microciparea, sterilizarea si vaccinarea antirabica a câinilor

De Redactia 18 Ianuarie 2015, 10:00 Sanatate

Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Braila reaminteste tuturor detinatorilor de câini din municipiul si judetul Braila, obligativitatea identificarii câinilor prin aplicarea unui microcip, sterilizarea câinilor de rasa comuna, emiterea carnetului de sanatate si înscrierea acestora în aplicatia electronica Registrul de Evidenta al Câinilor cu Stapân, în conformitate cu prevederile Ordinului Presedintelui A.N.S.V.S.A nr. 1/07.01.2014.

Potrivit acestui act normativ, toti câinii cu stapân trebuiau identificati si înregistrati până la data de 1 ianuarie 2015 şi în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a  acestora şi cel mai târziu înaintea vaccinării contra rabiei.
 
Având in vedere faptul ca începând cu luna Noiembrie 2014, a fost demarata campania de vaccinare antirabica a cainilor, potrivit programului strategic de prevenire si combatere a unor boli comune omului si animalelor, operatiune care nu se poate realiza decât în conditiile în care câinii sunt microcipati si înregistrati, campanie ce se poate derula pâna la finele lunii Februarie 2015, din situatiile predate de catre medicii veterinari de libera practica din judet, situatia este îngrijoratoare, actiunea de vaccinare antirabica realizându-se în procent de aproximativ 5%.

Consecintele starii actuale de fapt, pot fi dramatice, în contextul în care  rabia (turbarea) evolueaza la animalele salbatice (vulpi, sacali, câini fara stapân) si oricând pot veni în contact cu câinii din gospodariile populatiei, în special în mediul rural, existând riscul transmiterii ulterioare a bolii la om prin muscaturi, zgârieturi.

Din analiza datelor detinute cu privire la derularea actiunii de vaccinare a câinilor, reiese faptul ca marea majoritate a cetatenilor, în special din mediul rural, declara ca nu-si pot permite financiar sa suporte costurile aferente microcpului si manopera de implantare a acestuia.

Reamintim ca potrivit Legii 205/2004, privind protectia animalelor, la  art. 5 al. (1) se mentioneaza faptul ca proprietarii de animale (indiferent de specie), au obligativitatea de a le asigura asistenta medicala, deci implicit sa microcipeze, sa înregistreze si sa vaccineze câinii detinuti.

Nerespectarea obligativitatii microciparii si sterilizarii câinilor cu stapân, constituie contraventie potrivit Legii 258/2013 si se  sanctioneaza cu amenda cuprinsa între 2000-5000 lei, iar refuzul vaccinarii antirabice, cu amenda între 5000-10.000 lei.

Director executiv,
Dr. NITA CARAGATA
Doctor in Medicina Veterinara

 

Autor Redactia 18 Ianuarie 2015, 10:00 Sanatate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii