Cea de-a XXXVI-a Adunare Generală a FASMR

De Frimu Ghinea 16 Martie 2017, 08:58 Sanatate

În perioada 10-12 martie 2017, Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) a reunit organizațiile studențești, în cadrul celei de-a XXXVI-a Adunări Generale, desfășurată la Târgu Mureș. Cu acest prilej, mai mult de 250 de reprezentanți ai studenților tuturor centrelor universitare medicale românești au putut dezbate și propune noi acțiuni, pe care doresc să le realizeze în cadrul societăților în care activează.

La Deschiderea Oficială a Adunării a fost prezentă Conducerea Universității de Medicină şi Farmacie din Tg. Mureş, alături de Preşedintele Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaților, Corneliu-Florin Buicu şi Consilierul Prezidențial pentru Sănătate, Dr. Loreta Diana Păun. Aceştia şi-au exprimat sustinerea pentru inițiativele studenților mediciniști și au încurajat la consolidarea poziției FASMR ca reprezentant legitim al tuturor viitorilor medici din România.

Discuțiile din cadrul evenimentului, ce au abordat numeroase subiecte, au oferit o nouă viziune asupra Federației. O analiză amplă a situației actuale a dus la conștientizarea faptului că vizibilitatea procesului reprezentativ necesită îmbunătățire, prin implicarea activă în cadrul forurilor decizionale și executive a căror activitate vizează direct studenții în medicină din România. Federația își propune consolidarea unei relații stabile și constante cu mass-media, pentru a exprima și disemina pozițiile publice ale acesteia. Temele asupra cărora FASMR va elabora o poziție în următoarea perioadă vizează o gamă largă de aspecte ale sănătății publice, precum:
Educație Medicală: Sincronizarea curriculelor universitare la nivel local și național.
Drepturile Omului: Protecția cadrelor medicale din România. Sănătatea și drepturile refugiaților.
Sănătate Publică: Sănătatea mintală a studenților la medicină din România.
Sănătatea Reproducerii: Educația sexuală în școli și prevenția cancerului de col uterin.
Organizarea examenului de rezidențiat.

De asemenea, în urma acestei Adunări, FASMR începe un proces de reorganizare internă și implementare de noi activități, conform standardelor și exemplelor de bună practică preluate de la International Federation of Medical Students Associations. Pe parcursul celor 3 zile, s-au desfășurat numeroase training-uri, pe diverse teme, menite să pregatească studenții pentru un process reprezentativ eficient și profesionist. Nu în ultimul rând, s-au trecut în revistă rezultatele acțiunilor din ultima jumătate de an ale fiecărei societăți studențești în parte şi s-au conceput strategiile pentru perioada ulterioară.

Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) este o organizaţie studenţească, independentă, non-guvernamentală şi apolitică care reprezintă interesele profesionale, ştiinţifice, sociale şi culturale ale studenţilor medicinişti. Înfiinţată în 1994, FASMR reflectă interesele comune a peste 24.000 de studenţi medicinişti, în relaţia cu autorităţile statului, cu universităţile din care fac parte şi cu ceilalţi parteneri externi, fiind membră cu drepturi depline IFMSA (International Federation of Medical Students' Associations).

 

Autor Frimu Ghinea 16 Martie 2017, 08:58 Sanatate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii