Romania participa la proiectul Peace and Agriculture

De Alexandrina Iordache 08 Octombrie 2013, 16:20 Romania
România, prin Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, se alătură initiativei Ministerului Alimentatiei, Agriculturii si Protectiei Consumatorilor din Germania si a Asociatiei „FriendenBrot” – Germania de a participa la proiectul ”Peace and Agriculture”.

Proiectul îsi propune să promoveze si să păstreze proaspătă în constiinta publică ideea că agricultura durabilă, bunăstarea si fericirea oamenilor nu se pot realiza decât în timp de pace se precizeaza in comunicatul de presa dat publicitatii de MADR pe care il publicam in totalitate.

Partenerul principal al MADR pentru implementarea proiectului în România este Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Prin acest demers, ministerele agriculturii din statele central şi est europene, ţări foste comuniste, actuale membre UE (Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Republica Cehă şi Ungaria) sunt invitate să aleagă un loc cu valoare simbolică pentru trecutul lor recent, unde să înfiinţeze o cultură de secară cu seminte provenite din aşa numita zonă a morţii, din apropierea zidului Berlinului.

Recolta ce va fi obtinută la anul va fi trimisă la Berlin, unde în cadrul unei ceremonii, se va coace pâinea comună, Pâinea Prieteniei. Evenimentul se va desfășura pe proprietatea bisericii Reconcilierii, lângă zidul Berlinului, si va avea loc la 9 noiembrie 2014.

Tinând cont de premisele acestui proiect si de încărcătura sa simbolică, Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, au decis ca aceste seminte să fie cultivate în locul unde era odată vatra satului Rubla din jud. Brăila.

Fosta localitate Rubla, în care în prezent doar o singură casă mai stă mărturie a trecutului, constituie un important loc pe harta memoriei comunismului românesc, o localitate cu o istorie apăsătoare, care grupează drame ale numeroaselor familii de români (bănăteni, basarabeni, bucovineni), aromâni, saşi şi sârbi, împletite cu destine ale foştilor deţinuţi politici cărora li s-a impus domiciliu forţat în Bărăgan în condiţii inumane.

În data de 10 octombrie 2013, ora 10.00, la Muzeul Naţional al Agriculturii din Slobozia, se va desfăsura prima etapă a acestui proiect în România – însământarea – la care va participa ministrul Agriculturii si Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. Acesta va sustine, alături de partenerii implicati în acest proiect, o conferintă de presă si va vernisa o expozitie de fotografii care prezintă scene din viata deportatilor în Bărăgan.

La ora 12.00, în aceeasi zi, reprezentanţii Ministerului Agriculturii, ai organizaţiilor partenere şi ai mass-media se vor deplasa în Câmpia Bărăganului, unde odinioară a fost comuna Rubla, pentru a asista la plantarea semintelor de secară.

 

Autor Alexandrina Iordache 08 Octombrie 2013, 16:20 Romania
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii