Programul Prima Casa 4, după Paşti

De AmosNews 04 Aprilie 2011, 21:41 Romania
Persoanele interesate să-şi cumpere o locuinţă prin programul Prima Casă 4 vor putea să meargă probabil după Paşte la bănci pentru a contracta credite, a declarat vineri prim-ministrul Emil Boc, după o discuţie cu preşedintele Fondului Naţional de Garantare şi Contragarantare, Aurel Şaramet.

Potrivit premierului, ordonanţa de urgenţă adoptată miercuri de Guvern pentru împărţirea garanţiilor între stat şi bănci, în programul Prima Casă, va fi publicată luni în Monitorul Oficial, iar după încă 15 zile Ministerul Finanţelor Publice trebuie să definitiveze proiectul normelor de aplicare a actului normativ.

De asemenea, Fondul trebuie să încheie un protocol adiţional cu băncile care creditează în programul Prima Casă.

"La nivel tehnic, Fondul urmează să încheie un protocol adiţional cu fiecare bancă, în temeiul noilor reglementări de împărţire a riscului garanţiei între stat şi bancă, iar în termen de 15 zile am convenit cu Ministerul Finanţelor să fie pregătite normele metodologice de aplicare a programului Prima Casă, în varianta nouă. După publicarea normelor metodologice, care vor fi adoptate în 15 zile de la publicare, publicarea actului normativ va avea loc luni (4 aprilie - n.r.) în Monitorul Oficial şi după sărbătorile de Paşte, cred eu, oamenii pot să meargă la bănci", a declarat Emil Boc.

În acest moment, neoficial, două sau trei bănci şi-au anunţat intenţia de a intra în noua formă a programului.

"Neoficial, sunt cel puţin două sau trei bănci care şi-au anunţat intenţia, dar după publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial se va consemna opţiunea lor clară. Cert este că avem bănci interesate să continue programul", a spus Boc.

El a subliniat că sistemul de împărţire a riscurilor între bănci şi stat nu va afecta contractele de credit în derulare. "Nu afectează cu nimic contactul în derulare al fiecărui client", a susţinut Boc.

Guvernul a emis, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care băncile sunt invitate să împartă cu statul riscurile creditelor în programul Prima Casă, astfel încât programul să poată continua cu un plafon total de peste 1,5 miliarde de euro de garanţii de stat, adică atât cât s-au consumat, până în prezent, în primele trei ediţii ale programului.

De asemenea, în noul program vor putea primi garanţii de stat la credite pentru case şi cei care deţin în prezent o locuinţă de cel mult 50 mp.

Programul Prima Casă 3 mai are disponibil un plafon de garanţii de circa 45-50 de milioane de euro, care ar urma să fie epuizat în 8-10 zile, a menţionat preşedintele Fondului Naţional de Garantare, Aurel Şaramet, fiind astfel nevoie de nou sistem instituit de Guvern.


 

Autor AmosNews 04 Aprilie 2011, 21:41 Romania
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii