No damage control

De Cristian Banu 23 Ianuarie 2012, 14:43 Romania
PD abordeaza manifestatiile absolut catastrofal. Principalele erori sunt:
- Jignirea initiala a manifestantilor. Ciumpalaci, viermi, mahala inepta sunt ziceri memorabile, care vor ramâne în istorie precum “golanii” lui Ion Iliescu. Aceasta abordare a taiat puntile de dialog – nu ca PD ar fi fost un partid deschis dialogului si neizolat în plan politic.
- Încercarea de a-i asocia pe manifestanti cu violentele. Pâna la urma, violentele au fost într-o singura zi si doar în Bucuresti, impresia generala fiind ca s-a încercat compromiterea manifestantilor, astfel ca asocierea nu a functionat. Apoi, Jandarmeria a cazut în extrema cealalta.
- Cedarea cu explicatii penibile. Retragerea proiectului si, ulterior, reangajarea lui Arafat s-au produs nu doar fara scuze ci si cu jignirea suplimentara din partea presedintelui pe ideea ca “am vrut sa va fac bine dar sunteti niste dobitoci care va meritati soarta”. Nici o recunoastere a greselii, nici o scuza. Textul lui Boc ca “nu au existat informatii corecte” este si mai devastator, asta însemnând ca Guvernul si presedintele României iau decizii în baza unor informatii eronate. Asta pune pur si simplu în discutie competenta acestui guvern. În câte alte cazuri s-a mai întâmplat asta?
- Mimarea dialogului. Refuzat de ONG semnificative, Baconsky dialogheaza cu… blogul de partid. Cât de cretin poti sa fii ca sa faci asa ceva si sa te mai si lauzi? BTW, nici macar nu-i stia numele, asta ca sa vedem cât de interesant a fost dialogul.
Tacerea conducerii PD. Practic, singurul comunicator PD a ramas Emil Boc, un anti-talent în materie de comunicare, repetând aceleasi texte obosite de 2-3 ani, ca un robotel întors cu cheita. Degeaba încearca Raluca Turcan si Cristian Preda sa miste ceva, ei sunt outsideri, iar mesajele lor sunt pe ideea “partidul ar trebui sa…” Sa-i numesti pe Ioan Oltean si pe Theodor Baconsky reprezentanti pentru dialog este hilar.

Singurul succes comunicational pare sa fie “PDL-USL, aceeasi mizerie”, ceea ce însa nu-i ajuta foarte mult, fiindca ideea care se contureaza este ca PD trebuie sa plece de la guvernare (si Traian Basescu, desigur). Asta înseamna ca PD nu mai poate spera nimic de la urmatoarele alegeri, indiferent de scorul USL. Ori, daca în perceptia publica s-a insinuat aceasta idee este logic ca democratii nu mai pot spera la o îmbunatatire semnificativa a scorului actual.

Ce ar mai putea face PD în momentul de fata?

- Abandonarea ideii comasarii alegerilor, în vederea salvarii acelor primari, lideri de judete care înca mai sunt populari. Împingerea alegerilor catre noiembrie va duce la erodarea suportului popular pentru acestia sau este posibil sa apara dezertari semnificative.
- Demisia guvernului si formarea unui guvern neutru pâna la alegeri. Asta ar diminua presiunea strazii si ar lasa partidul sa respire. Sigur, s-ar pierde accesul la resurse, dar suma voturilor pe care le-ar putea cumpara/fura fiind la putere va fi mai mica decât voturile pe care le vor pierde ramânând.
- Congres extraordinar si alegerea unei noi conduceri. Ar putea apela, de exemplu, la Stolojan, care cred ca înca mai are o imagine buna si ar putea fi o solutie post-Traian Basescu.

 

Autor Cristian Banu 23 Ianuarie 2012, 14:43 Romania
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate