Brâncuși. Forme în alb și negru - expoziție de fotografie la Muzeul Național de Artă al României

De Redactia 09 Mai 2016, 18:04 Romania

Muzeul Național de Artă al României organizează în perioada 18 februarie – 29 mai 2016, în Sălile Kretzulescu, expoziţia Brâncuși. Forme în alb și negru. Expoziția face parte din Programul naţional 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brancuşi inițiat de Ministerul Culturii și propune o selecţie de 40 de tiraje moderne după clișeele realizate de Brâncuşi la Paris: aspecte din atelier şi sculpturi aflate în diferite stadii de lucru.

Pe lângă fotografii, în expoziţie se regăsesc şi două module interactive din atelierul Pasărea ascunsă-n piatră, găzduit în corpul Ştirbei al muzeului. Atelierul a fost conceput de specialiştii de la Centrul Georges Pompidou din Paris pentru a-i familiariza pe copii cu lucrările lui Brâncuşi.

Cele două module aduse în expoziţie oferă acum unui public mai larg posibilitatea de a descoperi în mod ludic universul sculptorului. Atât fotografiile, cât şi modulele interactive au fost donate Muzeului Naţional de Artă al României de Muzeul Naţional de Artă Modernă – Centrul Georges Pompidou din Paris în 2006, respectiv 2007.
***
Primele fotografii ale lucrărilor lui Brâncuşi au fost făcute de fotografi anonimi de la începutul secolului XX. Curând însă, artistul începe să folosească el însuşi aparatul de fotografiat, din 1921 luând lecţii de fotografie cu Man Ray, celebru deja în domeniul fotografiei de avangardă.

Pentru Brâncuşi, care era preocupat în mod special de exploatarea efectelor de lumină în sculptură, trecerea la fotografie a fost cât se poate de firească. Se pare că această hotărâre a fost luată în urma unei dispute cu un fotograf aflat în atelierul său. În timpul unei şedinţe foto, a observat că unul dintre bronzurile sale nu are strălucirea obişnuită; din discuţia cu fotograful, a aflat că acesta pudrase lucrarea pentru a-i atenua efectele de lumină. De atunci, Brâncuşi a decis să-şi fotografieze singur lucrările, promovându-şi astfel mai eficient opera şi în afara Parisului.

Atent la reacţia publicului, el a început să răspândească imagini ale atelierului, precum şi ale diferitelor stadii sau variante ale lucrărilor.

 

Autor Redactia 09 Mai 2016, 18:04 Romania
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii