Oraşul simbol al Marii Uniri, Alba Iulia este una dintre prioritățile absolute ale Ministrului Culturii şi Identității Naționale

De Redactia 07 Aprilie 2018, 00:01 Romania

Catedrala Alba IuliaConsecvent cu afirmațiile făcute în Parlamentul României, în data de 5 aprilie 2018, Ministrul  Culturii şi Identității Naționale, George Ivașcu, s-a aflat într-o vizită la Alba Iulia, unde a avut întâlniri de lucru cu primarul Municipiul Alba Iulia, Mircea Hava, cu preşedintele Consiliului Județean, Ion Dumitrel, specialişti ai celor două autorități locale, cu primarul Municipiului Sebeş, Dorin Nistor, precum şi cu deputatul Florin Roman, pentru a evalua şi analiza acțiunile şi evenimentele în pregătire şi care sunt preconizate a se desfăşura cu ocazia Aniversării Centenarului, atât în municipiul Alba Iulia, cât şi pe teritoriul întregului județ.

Punctul central al întâlnirii a fost cel referitor la situația amplasării Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia, părțile stabilind soluțiile practice şi eficiente pentru deblocarea situației existente, etapele care urmează să se desfăşoare, cu responsabilitățile ce le revin, până la finalizarea în timp optim a montării acestui monument.

În perioada următoare va avea loc finalizarea negocierilor purtate cu sculptorul Mihai Buculei, semnarea contractului şi demararea efectivă a lucrărilor. În acelaşi timp, s-a identificat necesitatea investițiilor în patrimoniul cultural, de inestimabilă valoare, cum ar fi: Palatul Principilor Transilvaniei,  Axa Unirii, Sala Marii Uniri, lucrări de modernizare şi întreținere a cetății Alba Carolina etc. Ministrul Culturii şi Identității Naționale consideră necesară o abordare cât mai serioasă a situației obiectivelor menționate, pentru identificarea soluțiilor de finanțare a acestora.

 

Autor Redactia 07 Aprilie 2018, 00:01 Romania
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii