Tineri instituționalizați din întreaga Europă se reunesc la Baia Mare

De Frimu Ghinea 12 Septembrie 2018, 08:20 Romania

Consiliul Tinerilor Instituționalizați, structura națională de reprezentare a copiilor și a tinerilor abandonați din România, structură unică în lume, organizează, alături de Hopes&Homes for Children, în perioada 11-14 octombrie 2018, la Baia Mare, conferința internațională „Vreau Acasă”, care va reuni tineri instituționalizați din România și din întreaga Europă. Tema acestei conferințe este „Independent, dar nu SINGUR!”, iar dezbaterile din cadrul acesteia vor fi axate pe subiecte precum deprinderi de viață independentă, politici de incluziune socială a tinerilor care au părăsit sistemul de protecție specială sau care sunt în procesul de părăsire a sistemului, politici naționale privind post-instituționalizarea tinerilor.

2018 este un an al premierelor pentru Consiliul Tinerilor Instituționalizați: prima gală organizată în scopul recunoașterii eforturilor depuse de acești agenți ai schimbării, care luptă zilnic pentru a reprezenta tinerii abandonați în (așa cum le putem numi) "centrele de dezumanizare" ete surmată de prima conferință internațională menită să faciliteze dialogul structurat dintre tinerii instituționalizați și autoritățile publice.

Prima ediție a conferinței este organizată sub egida Baia Mare Capitala Tineretului din România, în parteneriat cu: Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Maramureș, Consiliul Tineretului din România, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Hope and Homes for Children România, Federația Organizaților Neguvernamentale pentru Copii FONPC, Ministerul Tineretului și Sportului România, UNICEF România.

Conferința Internațională „Vreau Acasă” este unul dintre evenimentele înscrise în calendarul Administrației Prezidențiale. Participanții acestui proiect se vor întâlni cu importanți factori decidenți ai țării noastre, precum parlamentari și membrii ai Guvernului, susținând, în cadrul dezbaterilor, dezideratul comun care a pus bazele campaniei de protejare a drepturilor tinerilor instituționalizați: dreptul la familie nu poate fi negociat politic.

Pentru mai multe detalii, accesați pagina web a Consiliului Tinerilor Instituționalizați, consiliultinerilor.ro .

 

 

Autor Frimu Ghinea 12 Septembrie 2018, 08:20 Romania
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii