Fosta Uzina Malaxa, pe agenda festivalului internațional Creative Est

De Redactia 20 Septembrie 2016, 15:07 Romania

Cu o istorie de peste 90 de ani, Hala Laminorul a fost un simbol al Bucureștiului industrial de început de secol XX legat de numele celebrului Nicolae Malaxa și mai apoi un reper de referință pentru industria din perioada comunistă – uzinele 23 August. Astăzi însă este o zonă de care doar puțini își mai amintesc cu nostalgie, monument istoric aflat într-un stadiu avansat de degradare, cu toate eforturile autorității locale de la Sectorul 3, care a salvat-o în 2014 de la un proces aproape sigur de dezintegrare/vandalizare pentru fier vechi.

Pentru prima oară de la încetarea activității în Hală, aceasta își va redeschide porțile pentru toți cei intersați cu prilejul Creative Est, cel mai important festival regional dedicat industriilor creative, pe agenda căruia se află și povestea Halei Laminor – trecut, prezent și viitor, pe care toți cei interesați o
vor putea urmări în imagini, dar și printr-un tur ghidat în Hală, în perioada 13 – 14 octombrie a.c. Cu același prilej, IPP va da publicității și rezultatele unui sondaj de opinie prin care cetățenii Sectorului 3 spun cum și-ar dori să vadă Hala Laminor transformată pentru comunitate.

Acest lucru devine posibil după ce Sectorul 3 a aprobat recent acordul de parteneriat, devenind astfel al treilea partener instituțional al Institutul pentru Politici Publice (IPP) în cadrul proiectului Orașul user-friendly: implicare civică pentru revitalizarea fostelor spații urbane industriale, un demers care își propune să promoveze un model inovator de transformare urbană a unor foste obiective astăzi aflate în diferite stadii de degradare sau neutilizate. Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Consiliul Local al Sectorului 3 se alătură celorlalți doi parteneri implicați în proiect: Municipiul Alba Iulia (revitalizarea Palatului Principilor) și Municipiul Arad (Cetatea Aradului), în eforturile comune de a readuce la viață obiective importante ale patromoniului comunitar urban.

IPP

 

 

Autor Redactia 20 Septembrie 2016, 15:07 Romania
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii