Tradiţionalul Pelerinaj de Florii în Arhiepiscopia Dunării de Jos

De Redactia 14 Aprilie 2011, 23:13 Religie
Sâmbătă, 16 aprilie 2011, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, începând cu orele 17.00, în municipiile Galaţi, Brăila, Tecuci, precum şi în alte localităţi rurale din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului.

În municipiul Galaţi, preoţii şi credincioşi, purtând stâlpări de finic, icoane, prapori şi făclii, se vor îndrepta spre Catedrala arhiepiscopală, unde vor fi întâmpinaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, după cum ne-a relatat părintele diacon Marian Pătraşcu de la Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Toţi cei prezenţi vor lua parte la slujba Vecerniei şi a Litiei.

La toate centrele de pelerinaj din teritoriul Eparhiei Dunării de Jos la finalul slujbei va avea loc ceremonia de premiere a elevilor câştigători ai Olimpiadei de Religie - faza judeţeană. Olimpicii gălăţeni vor primi premii şi diplome duminică de Florii după săvârşirea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală.

În municipiul Brăila, credincioşii de la toate bisericile se vor îndrepta spre Catedrala „Naşterea Domnului”, iar în municipiul Tecuci spre Catedrala „Sfântul Mucenic Gheorghe şi Sfântul Iachint de Vicina”. La procesiuni vor participa şi copiii şi tinerii din parohii înscrişi la proiectele catehetice „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”, însoţiţi de profesorii de religie din Eparhie.

A doua etapă a pelerinajului va continua duminică 17 aprilie a.c., prin participarea elevilor şi tinerilor la Sfânta Liturghie.

sursa : basilica.ro


 

Autor Redactia 14 Aprilie 2011, 23:13 Religie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate