Sărbătorile Înălțării Domnului - Ziua Eroilor și a Sfinților Împărați Constantin și Elena la Catedrala patriarhală

De Redactia 20 Mai 2015, 10:52 Religie

patriarhiaJoi, 21 mai 2015, sărbătoarea Înălțării Domnului-Ziua Eroilor și pomenirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei patriarhale, se vor desfășura după următorul program:

La ora 7.00, moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou vor fi duse în procesiune sub baldachinul nou din apropierea Catedralei patriarhale pentru a fi venerate de către cler și credincioși.

De la ora 9.30, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi în Altarul de vară al Catedralei patriarhale. După Sfânta Liturghie, va fi oficiată o slujbă de pomenire și vor fi trase clopotele ca prinos de recunoștință pentru eroii care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

În continuare, vor fi premiați câștigătorii concursului național de miniproiecte cu caracter misionar-filantropic Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, organizat de Patriarhia Română în anul 2015 pentru elevi din întreaga țară.

De la ora 13.30, la Centrul Național pentru Formare Continuă Dumitru Stăniloae al Patriarhiei Române, vor avea loc festivitatea de premiere a câștigătorilor concursului național Icoana ortodoxă — lumina credinței (ediția a IV-a) și vernisajul expoziției de lucrări în frescă și mozaic realizate de participan?i. Concursul este organizat de Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios — Centrul pentru Patrimoniu Cultural Sfântul Constantin Brâncoveanu și Sectorul Teologic Educațional ale Patriarhiei Române.

Biroul de presă al Patriarhiei Române

 

Autor Redactia 20 Mai 2015, 10:52 Religie
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii