Romanul romanesc in perioada interbelica

De 04 Decembrie 2010, 18:22 Referate
Anii interbelici se caracterizează în literatura română printr-o remarcabilă dezvoltare a romanului care în scurt timp atinge nivelul valoric european.
Romanul românesc îşi lărgeşte tematica, el cuprinzând medii sociale diferite şi problematici mai bogate şi mai complexe. Un an de referinţă pentru romanul românesc este 1920, când apare “Ion” a lui Liviu Rebreanu. Până la apariţia acestui roman au apărut şi alte romane cum sunt “Ciocoii vechi şi noi” a lui Nicolae Filimon, “Romanul comăneştilor” a lui Duliu Zamfirescu, “Mara“ de Ion Slavici şi “Neamul şoimăreştilor” de Mihail Sadoveanu. “Ion” este însă primul roman românesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia copleşitoare de viaţa pe care o degajă.
În romanul interbelic se continuă inspiraţia rurală prin operele lui Sadoveanu, şi Rebreanu, dar pe trepte valorice superioare şi cu modalităţi specifice. Acum apar romanele citadine în care cadrul de desfăşurare al acţiunii este oraşul modern. Aşa avem creaţiile lui Camil Petrescu, Călinescu, Hontensia Papadat Bengescu. Legat de mediul citadin se dezvoltă şi problema intelectualului strălucit ilustrată de romanele lui Camil Petrescu.
În perioada interbelică se intensifică dezbaterile cu caracter teoretic în legătură cu romanul. Astfel Garabet Ibrăileanu în studiul “Creaţie şi analiză” constată existenta a două principale tipuri de roman: romanul de creaţii, care prezintă personajele în deosebi prin comportamentul lor si romanul de analiză care este interesat de viaţa interioară de psihic.
În perioada interbelică romancierii experimentează tehnici multiple ale romanului modern. Astfel avem tendinţa de revenire la modelele tradiţionale precum cel balzacian pe care George Călinescu îl foloseşte în “Enigma Otiliei”. El considera absolut necesar dezvoltarea romanului românesc pe linia studiului caracterului.
   
Ca reprezentant de seamă a prozei interbelice, Liviu Rebreanu este considerat intemeietor al romanului romanesc obiectiv prin publicarea romanului „Ion” ,data publicarii fiind considerata o data istorica „in procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”(Eugen Lovinecsu).
   
Prin „Ion” Rebreanu deschide calea romanului romanesc modern dand o capodopera in maniera realismului dur afirmat in literatura universala prin romanele lui Balzac, Stendhal sau Zolac.
   
Romanul „Ion” este o monografie a satului roman din Transilvania de la inceputul secolului al XX-lea in centrul caruia sta imaginea tarnului roman care lupta pentru pamant.Din punct de vedere compozitional, romanul a fost impartit in doua volume „Glasul pamantului” si „Glasul iubirii” ,titlul acestora sintetizand esenta continutului.
   
Conflictul romanului este generat de lupta apriga pentru pamant.Intr-o lume in care conditia omului este stabilita in functie de pamantul pe care-l poseda, este firesc faptul ca mandria lui Ion sa-l duca spre patima devoratoare pentru pamant.Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica se va casatori cu George pentru ca are pamant, iar Laura ,fiica invatatorului Herdelea il va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre.
   
Actiunea romanului este dispusa pe doua planuri care uneori merg paralel, alteori se intersecteaza, constituind de fapt imagini ale aceleiasi lumi.Cele doua planuri, cel al taranilor avandu-l pe Ion in centru si cel al intelectualitatii rurale avand in centru familia invatatorului Herdelea, sunt adunate la un loc de catre autor in prima secventa care infatiseaza viata satului si anume hora, in care personajele sunt asezate dupa pozitia sociala fiind surprise in atitudini semnificative.
   

 

Autor 04 Decembrie 2010, 18:22 Referate
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate