Victor Ponta:USL va demara dezbateri publice cu privire la viitorul Acord de Guvernanta Fiscala

De Redactia 21 Decembrie 2011, 16:02 Politica
Copresedintele USL Victor Ponta anunta intentia USL de a organiza, in ianuarie, o dezbatere publica ampla despre Acordul de Guvernanta Fiscala, despre efectele acestuia pentru Romania si despre solutiile pe care Romania le are la dispozitie.
   
Aplicarea prevederilor acestui Acord nu se poate face fara cetateni, fara societatea civila, fara mediul economic si, mai ales, impotriva acestora. De aceea, la aceasta dezbatere, USL va invita reprezentanti ai societatii civile, ai mass-media, ai sindicatelor si patronatelor, precum si ai mediului bancar – dorind, in acest fel, sa stimuleze o discutie mai larga, intr-un cadru organizat, cu privire la pozitia pe care Romania o poate adopta fata de noua realitate definita in aceasta perioada la Bruxelles.
   
Victor Ponta: “Avem intentia de a incepe discutii publice ample, si de detaliu, cu privire la pozitia pe care Romania trebuie sa o aiba in acest subiect. Este o tema grava, iar romanii trebuie sa inteleaga si beneficiile si riscurile la care Romania se angajeaza. Pana acum, nimeni nu a explicat acest lucru romanilor. Mai grav, nimeni dintre cei responsabili nu a ridicat problemele pe care le implica un astfel de Acord, inainte de a anunta, in mod discutabil, intentia Romaniei de a se implica.
   
USL a anuntat deja un Plan in 5 pasi, de includere a Acordului in legislatia noastra. In Romania, discutia se limiteaza deocamdata doar la procedurile prin care ratificam propunerile din acest Acord – un document care nu este in acest moment elaborat. Vom cere Guvernului si Presedintiei sa faca publice, chiar si in aceste zile, toate datele suplimentare pe care le cunosc cu privire la ce se discuta in vederea definirii concrete a acestui Acord. Astfel de informatii nu pot fi tinute ascunse!”
   
Victor Ponta considera ca este nevoie de o dezbatere, iar Opozitia este cea care o va initia. Romania este o tara care acumuleaza datorii tot mai mari, in care deficitele cresc ingrijorator si in care masurile de austeritate fara precedent nu sunt deloc compensate cu investitii utile, ci doar cu cheltuieli directionate politic, spre clientela de partid.
   
Acest Acord ne spune, inainte de orice, ca acest mod de a guverna nu mai poate continua. Greselile care s-au facut pana acum trebuie remediate, iar acest lucru nu poate fi facut prin continuarea acelorasi politici, cu acelasi Guvern. Raspunsul la criza nu poate fi tocmai Executivul care a amplificat-o.
   
Implementarea unui nou prag de deficit creeaza probleme pe care multi nu si le imagineaza - pentru ca Romania va trebui sa gaseasca solutii de modernizare si dezvoltare fara a cheltui mai mult decat produce, cu eventuale plati suplimentare catre UE, si asta fara sa avem resursele, infrastructura si traditia tarilor vestice, care sunt deja in zona Euro.

 

Autor Redactia 21 Decembrie 2011, 16:02 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate