UE are nevoie de o strategie energetică sustenabilă şi de o infrastructură de transport modernă

De Mihai Vintilă 25 Februarie 2010, 00:00 Politica
Eurodeputata PSD Adriana Ţicău a declarat, miercuri, că Uniunea Europeană are nevoie de o strategie sustenabilă în domeniul energiei, precum şi de o infrastructură de transport modernă, sigură şi eficientă. În opinia deputatei europene, prin investiţii în acest sens, se pot crea peste două milioane de noi locuri de muncă până în 2020. Doamna Ţicău este membră a Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie a Parlamentului European (ITRE) şi vicepreşedinte al Comisiei de transport şi turism (TRAN); declaraţia sa a avut loc în cadrul dezbaterii din plenul PE privind strategia UE 2020.
"La începutul anului rata şomajului a ajuns la 10%, iar deficitul bugetar în multe State Membre a crescut. Cetăţenii europeni aşteaptă soluţii imediate la provocările fundamentale actuale: schimbările demografice, cele climatice, criza economică şi financiară. Uniunea Europeană trebuie să investească cu prioritate în crearea şi menţinerea locurilor de muncă, în educaţie, sănătate, agricultură şi in infrastructurile de transport şi energie", a afirmat Adriana Ţicău.
În viziunea doamnei Ţicău, UE are nevoie de o strategie sustenabila in domeniul energiei, si de o infrastructura de transport modernă, sigură şi eficientă. "Trebuie să investim în măsuri de eficienţă energetică atât pentru locuinţe cât şi pentru modernizarea instalaţiilor industriale, putând genera astfel peste 2 milioane de noi locuri de muncă până în 2020. De asemenea, reducerea emisiilor poluante înseamnă modernizarea instalaţiilor industriale de pe teritoriul UE şi nu delocalizarea industriei europene în terţe ţări", a argumentat europarlamentarul român.
"Nu în ultimul rând, îmbătrânirea populaţiei, creşterea ratei şomajului şi scăderea ratei natalităţii impun reformarea sistemelor sociale pentru a asigura un trai decent pentru toţi cetăţenii UE", a conchis deputata europeană.

 

Autor Mihai Vintilă 25 Februarie 2010, 00:00 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate