PSD se opune categoric intervențiilor pentru continuarea politizării instituțiilor

De Frimu Ghinea 11 Noiembrie 2011, 17:59 Politica
Frecvent, se invocă în sprijinul „reformei” experiența pozitivă a unor țări în ceea ce privește Poliția locală. Sistemul în discuție există și este funcțional (cu unele limite). Este la fel de adevărat faptul că modelul a fost adoptat în state cu democrații consolidate, în care se aplică riguros principiile autonomiei locale și subsidiarității, dar fără interferențe politice în spațiul profesional. O Poliție a comunității, deci, dar nesubjugată politic! În mod normal, aceasta este direcția către care ar trebui să ne orientăm și noi.
   
Premisele de la care se pornește în România atunci când se clamează necesitatea de a „reforma”, acum, Poliția locală sunt corelate strâns cu interesele de partid și, mai nou, pronunțat electorale. Șansele de asimilare corectă a bunelor practici europene au fost pentru moment anulate de măsurile totalitare ale regimului Băsescu. Mai ales prin aceea că s-a procedat, constant, la privatizarea în scop de partid a structurilor de forță ale statului. Așa încât, precedentele edificatoare conduc la concluzia că și actualul demers este, de fapt, tot o pretinsă reformă destinată, în realitate, preluării și mai strânse a controlului politic complet al PDL asupra Poliției la nivel teritorial. Iuțeala nejustificată, lipsa de transparență, argumentația subțire și pripeala măsurilor confirmă, în mod cert, justețea concluziei anterioare, la care putem adăuga, fără exagerare, și perspectiva ce se conturează, deja (și pe care am evocat-o), de fraudare a alegerilor, inclusiv prin implicarea Poliției politizate local.

În concluzie, PSD este pe deplin favorabil întăririi conlucrării locale, în interesul comunității, între administrația publică și Poliție, dar consideră că, în prezent, prin politicile sale în domeniu, regimul Băsescu nu face altceva decât să submineze siguranța cetățeanului, aspect grav și, astfel, inacceptabil. De aceea, PSD dezavuează măsurile guvernamentale care privesc ordinea publică și siguranța cetățeanului, se opune categoric intervențiilor pentru continuarea politizării instituțiilor, transferului componentelor de specialitate de la IGPR la administrația locală și declară, fără echivoc, faptul că va lua măsuri de împiedicare și reparare a consecințelor ce rezultă din aceste acțiuni. 

 

Autor Frimu Ghinea 11 Noiembrie 2011, 17:59 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate