Prigoană propune reducerea contribuţiei statului la salarizarea personalului clerical

De Mihai Vintilă 23 August 2010, 00:00 Politica
Deputatul Silviu Prigoană a iniţiat un proiect de lege privind reducerea contribuţiei statului la salarizarea personalului clerical.

"Am iniţiat acest proiect din perspectiva deputatului trimis în Parlamentul României de către contribuabili pentru a găsi soluţii, astfel încât resursele materiale ale statului, bani adunaţi din taxe şi impozite, să fie utilizate cât mai eficient. (...) într-o perioadă în care domenii precum sănătatea sau învăţământul sunt grav afectate prin reduceri drastice de fonduri, priorităţile statului trebuie vremelnic revăzute. (...) Opinez că este firesc ca în perioade de restrişte, cum este cea pe care tocmai o traversăm, entităţile religioase să sprijine statul, aşa cum statul le-a sprijinit atunci când acest lucru era posibil. De asemenea, precizez că nu sunt împotriva construirii de lăcaşuri de cult, atât timp cât acestea sunt construite cu fonduri ce nu sunt luate din cele care ar putea fi folosite pentru construcţia/renovarea şcolilor sau spitalelor. Asigurarea unor condiţii normale în şcolile şi spitalele româneşti sunt obiective cel puţin la fel de importante precum asigurarea posibilităţilor de practicare a religiei", precizează Silviu Prigoană prin intermediul unui comunicat de presă.(AMOS News)

 

Autor Mihai Vintilă 23 August 2010, 00:00 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii