Acciza la combustibili, un nou bir pus pe capetele românilor de Guvernul Ponta!

De Redactia 09 Aprilie 2014, 11:56 Politica
Stimaţi colegi, doamnelor şi domnilor deputaţi,
Parlamentarii Partidului Poporului-Dan Diaconescu nu vor vota acciza pe benzină şi motorină impusă de Guvernul Ponta. De altfel, săptămâna trecută PNL nu ar fi reuşit să retrimită la comisie Ordonanţa de Urgenţă referitoare la intrarea în vigoare a accizei majorate cu 7 eurocenţi pentru combustibil fără ajutorul voturilor deputaţilor PP-DD.

Consider că mesajul adresat parlamentarilor de către preşedintele Băsescu este unul pertinent. Eu personal nici nu aş fi avut nevoie de vreo recomandare pentru a vota împotriva acestui nou bir pus pe capetele românilor de către Guvernul Ponta.
 
La doar câteva zile de la majorarea preţurilor la carburanţi, deja au apărut primele scumpiri, iar acestea sunt doar începutul. Nu cred că este moral să le spui românilor în fiecare zi că România are o creştere economică importantă şi, în paralel, să inventezi şi introduci noi taxe şi noi majorări. Explozia preţurilor la combustibili este păguboasă pentru majoritatea populaţiei, care va avea de suferit la toate capitolele privitoare la nivelul de trai. Chiar şi românii care nu deţin autoturisme, deci nu cumpără carburanţi, vor fi afectaţi de această măsură, deoarece preţurile la principalele produse agro-alimentare vor creşte pentru toată lumea. Din păcate, oamenii o duc din ce în ce mai greu, iar aceste scumpiri îi lezează din plin, cu atât mai mult cu cât se apropie sfintele sărbători pascale.
 
Din păcate, 1 aprilie nu a fost doar data la care a crescut preţul combustibililor, dar au fost majorate şi preţurile energiei electrice şi a gazelor naturale. Astfel, majorarea accizei la combustibil, coroborată cu celelalte majorări, are un efect negativ, de bumerang, asupra populaţiei, a transportului de persoane şi de marfă, asupra bugetului celor aproape 6 milioane de proprietari de automobile, a costurilor lucrărilor agricole, şi în final al tuturor preţurilor pe care românii le simt în buzunare.

După cum arată realitatea, Guvernul Ponta acţionează în mod catastrofal în detrimentul siguranţei şi confortului psihic şi material al românilor. Am mai spus şi în alte intervenţii că premierul şi miniştrii din Guvern se întrec în declaraţii contradictorii, iar cele pe tema folosirii banilor colectaţi din această taxă suplimentară nu diferă cu nimic de haosul de până acum...De la lansarea ideii, au fost mai multe variante despre cum se vor folosi banii, dar atât premierul, cât şi ministrul de Finanţe şi cel al Transporturilor, nu s-au pus de acord în ceea ce priveşte modul de utilizare a acestor sume.

Este încă incert dacă banii respectivi vor fi folosiţi exclusiv pentru construcţia de autostrăzi, ceea ce ar fi bine pentru români, dar tare mi-e teamă că fondurile acumulate vor acoperi găurile existente în prezent pentru plata salariilor, pensiilor, arieratelor şi a celorlalte datorii ale Guvernului Ponta.

Sper totuşi ca românii să se trezească, chiar şi în cel de-al 12-lea ceas, pentru a-şi da seama că actuala coaliţie guvernamentală nu este o soluţie pentru agenda publică a populaţiei.

Deputat PP-DD Brăila,
Marioara NISTOR

 

Autor Redactia 09 Aprilie 2014, 11:56 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate