In memoriam Corneliu Caranica, sau cine mai ascultă vocile dascălilor?

De Redactia 05 Noiembrie 2013, 21:02 Politica
Încă din primele zile ale deja îndepărtatului an 1990, dascălii români şi-au dorit o lege a educaţiei sănătoasă, onorabilă, care să le reprezinte interesele, atât ale lor, profesionale, cât şi ale elevilor şi părinţilor, ca un tot unitar, în fapt ale întregii societăţi româneşti.

Sindicalişti de marcă precum brăileanul Corneliu Gheorghe Caranica şi-au dedicate întreaga luptă sindicală acestui crez. Mai mult, Corneliu Caranica a trecut la cele veşnice cu această durere şi dorinţă în suflet: însănătoşirea sistemului de învăţământ românesc.

Corneliu Caranica a fost prima voce sindicalistă vie şi notabilă care a luptat pentru elaborarea şi adoptarea unei legi speciale de salarizare pentru învăţământ, în scopul de a asigura salarizarea echitabilă a tuturor categoriilor de salariaţi şi, în mod special, a personalului nedidactic şi a personalului debutant.

Astăzi, după 13 ani de la moartea lui Caranica, învăţământul românesc este în aceeaşi situaţie deplorabilă: un sistem bolnav, nereformat, plin de vicii de procedură, inechitabil, instabil, bulversant deopotrivă pentru elevi, părinţi şi cadrele didactice.

Şi astăzi, în 2013, revendicările dascălilor sunt onorabile şi de bun-simţ: alocarea, începând cu 2014, a minimum şase la sută din PIB pentru Educaţie şi creşterea ponderii cheltuielilor de personal pentru învăţământ din totalul cheltuielilor de personal din sectorul public; modificarea Legii educaţiei naţionale, inclusiv în ceea ce priveşte statutul personalului didactic; adoptarea unei legi de salarizare prin care salariile profesorilor debutanţi să crească cu 50 la sută, iar raportul dintre salariul de bază maxim al funcţiei didactice şi cel minim să fie 2:1; elaborarea şi adoptarea unei legi speciale de salarizare pentru învăţământ, care să asigure remunerarea corespunzătoare a tuturor categoriilor de salariaţi şi, în mod special, a personalului nedidactic.

Sindicaliştii din educaţie mai cer în mod expres depolitizarea învăţământului, astfel încât în dobândirea funcţiei de director al unei unităţi de învăţământ rolul determinant să revină colectivului unităţii, şi nu factorilor politici, aşa cum nefast s-a întâmplat în ultimii ani, atât în educaţie, în sănătate şi în toate celelalte domenii ale societăţii.

Sindicaliştii mai vor, pe bună dreptate, regândirea programelor şcolare şi a sistemului de evaluare a elevilor, pentru ca ponderea să fie accentuată pe latura formativă, şi nu pe cea informativă, iar prin evaluare să se verifice capacitatea elevilor de a aplica practic cunoştinţele dobândite, pentru a face faţă cerinţelor în schimbare şi competiţiei de pe piaţa forţei de muncă.

Am mai spus-o şi cu alte ocazii de la această tribună de opinie parlamentară că elevii români, altfel extrem de capabili şi performanţi comparativ cu cei din orice ţară a lumii, trebuie să fie învăţaţi în şcoală şi să gândească pragmatic, să decidă, să ia hotărâri în regim de criză, nu doar să memoreze. Şi mai sunt multe alte aspecte de îmbunătăţit…

Sunt convinsă de realitatea conform căreia copiii României merită să primească o educaţie sănătoasă şi o instruire profesională clară, coerentă, competentă, iar dascălii României merită respect. Şi nu numai respect, merită o salarizare conformă cu pregătirea lor, precum şi cu marile eforturile depuse în transformarea morală şi educativă a unui copil de la şase ani până la maturitate.

Pentru aceste deziderate aş vrea să nu politizăm revendicările cadrele didactice, şi aş solicita actualului Guvern să le satisfacă cel puţin doar o mică parte a cererilor lor, până când nu va fi prea târziu, iar educaţia va derapa şi mai mult pe panta descendentă pe care se află de ani buni…

L-aş întreba, şi îl voi întreba şi oficial, pe domnul ministru al Educaţiei - care, după cum oamenii văd la televizor, fuge de presă şi de întrebările ei -, ştie domnia sa câţi copii olimpici, excepţionali, mai are ţara noastră şi câţi am pierdut în ultima perioadă?...

Îl întreb astăzi cum i se par vorbele lui Rareş Buhai, care la doar 17 ani a câştigat deja opt medalii de aur la olimpiadele internaţionale de informatică, care spune că se va întoarce în România numai dacă se schimbă ceva?...

Poate ministrului nu ar trebui să i se pară nicicum aceste vorbe. Poate ar trebui doar să tacă şi să facă! Atât el, cât şi guvernul din care face parte, condus de un prim-ministru care are destui bani încât să îşi dea copiii să înveţe la şcoli străine…

Până nu vom aloca educaţiei procentul de 6% din PIB, aşa cum de fapt există o lege în vigoare, niciodată însă aplicată, guvernanţii vor rămâne nişte demagogi, la prezent, şi nişte ignoranţi, la viitor.

Neîncadrându-mă din principiu în aceste categorii, vreau să cinstesc cum se cuvine memoria brăileanului meu, cel care a fost Corneliu Caranica, şi mă declar susţinătoare până la capăt a revendicărilor dascălilor! Las lista deschisă pentru toţi cei care mai simt şi mai gândesc româneşte în această ţară!

Deputat PP-DD de Brăila,
MARIOARA NISTOR

 

Autor Redactia 05 Noiembrie 2013, 21:02 Politica
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii

 

Publicitate